Cum am făcut primii pași
- borussia-ro.blogspot.ro
- primii oameni
- primele contacte
1 august 2012. Aceasta este data primului articol care a apărut pe blogul ”borussia-ro.blogspot.ro” și care s-a vrut a fi un fel de salutare în neant, pentru cei zero vizitatori. Acesta suna așa:
”Iată că a făcut ochi, în sfârşit (!!!), primul spaţiu virtual dedicat fanilor Borussiei Dortmund din România. Greu de realizat nu a fost, mai greu va fi de întreţinut şi menţinut, dar sunt sigur că ajutorul şi entuziasmul fanilor BVB este acelaşi peste tot şi nu putem da chix.
Ne aşteaptă, sper eu, o frumoasă călătorie şi/sau iniţiere în ceea ce înseamnă Borussia Dortmund în fotbalul german şi mondial. Ştiri, avancronici şi cronici, filmuleţe, fotografii, întrebări, răspunsuri, toate pictate în galben şi negru şi servite aici. Vom trăi o frumoasă poveste cu bucurii şi dezamăgiri, succese şi eşecuri, zâmbete şi lacrimi. Important este să rămânem fideli clubului nostru şi să-l încurajăm ca şi cum am fi pe Westfalenstadion. Gata! Avem treabă!”
Destinul a făcut, poate, ca începuturile fan clubului nostru să se lege de unul dintre cele mai spectaculoase sezoane din istoria de peste un secol a clubului. Au urmat zeci de articole de analiză, de povestit, cronici și avancronici. Timid, primii vizitatori au început să apară prin toamnă. La fel de timid, au apărut și primele comentarii semnate de ”CiviK”, ”Razzz”, ”Dragoș Lăzărescu”, ”Mandula”, ”Vlad Pîrvu” ș.a. De la 2-3-4 comentarii mono- și bi- silabice, s-a ajuns relativ repede la zeci de analize (au existat și peste 100 de comentarii la unele articole), argumente și certuri întinse pe multe paragrafe. ”Derby”-ul se juca la fiecare text între CiviK și Razzz, ale căror dialoguri epice, argumentate pe sute și mii de rânduri au ținut, poate, blogul în viață.
Un alt punct de cotitură l-a reprezentat un interviu postat pe blog, în care comentatorii Eurosport din acea perioadă, Cristi Petre, Emil Grădinescu și Ioan Viorel, au vorbit despre BVB și Bundesliga. Materialul, publicat de Crăciun în 2012, a atras un nou val de vizitatori.
Încet, lucrurile au început să se miște
- schimb de mailuri
- grupul de discuții de pe Facebook
- poza cu mireasa
Anul 2013 a debutat cu un schimb de mailuri între Vlad, autorul blogului, și Dragoș, unul dintre cei mai activi comentatori și cel care a venit cu ideea creării unui grup de discuții pe Facebook, care urma să fie legat de blog, având în vedere construirea unei comunități de fani. Lucrurile s-au mișcat relativ repede, dar, în ciuda tuturor eforturilor depuse, în luna mai, la finala UCL, fanii BVB nu au fost mai mulți de doi.
Meciul a fost văzut în Halftime, din Centrul Vechi al capitalei, la propunerea lui Dragoș, care știa că acolo urmăersc meciurile și fanii Liverpool din România. Iar la bar, bulucul de lume, majoritatea celor prezenți fiind fani LFC, a încurajat Borussia și ne-a felicitat pentru pasul făcut. Din acea seară, prima bere oficială a fan clubului nostru, stă mărturie și prima poză din scurta istorie a comunității noastre, făcută în fața barului, în compania câtorva băieți din fan clubul Liverpool și a unei... mirese.
Consolidarea grupului
- din ce în ce mai mulți
- prima deplasare de grup
În 2014, deja comunitatea strânsese în jurul ei câteva zeci de persoane. Apăruseră mai multe fețe noi la meciuri, iar ieșirile la bere au început să devină obicei serios. Punctul culminant al anului 2014 a fost reprezentat, fără doar și poate, de organizarea primei deplasări pe Westfalenstadion. Sigur, contextul nu era cel mai fericit, echipa traversând o criză de formă aproape fără precedent, dar nici că ne-a apăsat acest lucru prea tare.
Omul căruia trebuie să îi mulțumim pentru acea primă vizită la Dortmund este Mario Omescu, membru al fan clubului, înfocat după BVB și statistică. Timișoreanul Mario concepea la acea dată statistici elaborate după fiecare etapă de campionat, pe care le publicam pe blog. Într-o zi, și-a luat inima în dinți și le-a trimis chiar la club, lucru ce i-a determinat pe oficialii BVB să îl răsplătească cu rezervarea unor bilete pentru unul dintre meciurile Borussiei. Bănățean darnic, omul nostru a reușit să facă rost de 9 bilete și să le împartă cu noi. Meciul? BVB-HSV, un 0-1 de tristă amintire, care însă pentru noi a fost totul. Acea primă vizită a culminat cu vizita de la școala de fotbal a lui Marcel Răducanu, alături de care am stat la o halbă de bere și la povești despre BVB.
Am ieșit din București
- Prima Adunare Anuală
- Prima campanie umanitară
- Primele contacte oficiale cu BVB
Pe cât de greu a fost anul 2015 pe plan sportiv și emoțional, pe atât de productiv s-a dovedit a fi pentru fan club. Sezonul foarte prost pe care l-a traversat echipa și plecarea lui Klopp au reușit, cumva, să adune și mai mulți fani BVB împreună. Astfel că, în primăvară, ne-am strâns câteva zeci de persoane la Brașov, la prima Adunare Anuală (AA) a fan clubului. Câteva luni mai târziu, după lungi insistențe, am reușit să ne facem auziți la Dortmund și să trimitem o primă listă cu membrii fan clubului, un regulament și un statut. Tot în 2015 am asistat cu gura căscată la meciul demonstrativ de la retragerea lui Dede, unde am trăit pe viu cea mai nebună atmosferă pe care o văzusem până atunci. Anul s-a încheiat cu încă o premieră: ”Forme diferite, valori comune” s-a numit prima noastră acțiune umanitară, organizată de ziua clubului, pe 19 decembrie, care s-a concentrat asupra unui caz social din cadrul clubului de rugby Aurora Băicoi.
Consolidarea grupului
- Adunare Anuală no 2
- a doua campanie umanitară
Anul 2016 a reprezentat un nou început pe plan sportiv pentru BVB. A fost un sezon fantastic, primul pentru Thomas Tuchel pe banca noastră, care ne-a dat aripi inclusiv nouă, celor de la multe sute de kilometri depărtare. Pentru fan club, anul 2016 se poate rezuma la cuvântul ”consolidare”. Am păstrat tradiția Adunărilor Naționale (tot la Brașov am fost și de data asta), am organizat a doua campanie umanitară și am mers pe Westfalenstadion (la minunatul 3-2 cu Werder Bremen) nu mai puțin de 25 de persoane, cu mult peste așteptările cele mai optimiste.
Prima campanie ”oficială” de înscrieri în fan club
- pregătirea formelor legale
- introducerea cardurilor de membru
- 38 de oameni pe stadion
- peste 60 la finala Cupei
Anul 2017 a fost, de departe, cel mai productiv de când am înființat fan clubul. În primăvară, 38 de persoane am luat cu asalt berăriile din Dortmund și scaunele stadionului, la meciul cu Ingolstadt. Apoi, finala Cupei a însemnat peste 60 de fani în Halftime din București (unii zic 64, alții 61... am numărat greu în acea seară, credeți-ne!). În toamnă, vreo 40 am fost la Cluj-Napoca, în cea de-a treia Adunare Anuală. Am organizat concursuri, am făcut încă o campanie umanitară, iar, dincolo de toate, am început demersurile legale pentru a înființa asociația de care avem nevoie. Aceste lucruri ne-au adus în centru atenției pentru presa sportivă, care s-a îngrămădit cu microfoane și reportofoane către noi (Pro TV de trei ori, Sport Total FM, România Liberă, Lead.ro...).
Cel mai frumos an de la înființare
- Vizitați de Roman Weidenfeller
- Întâlnire cu Carsten Cramer
- Marcel Răducanu, membru de onoare
Cel de-al șaselea an de activitate ne-a luat cu totul pe nepregătite prin anvergura lui. În primăvara lui 2018, 40 de fani din România au mers la meciul cu Bayer Leverkusen, unul de referință în acel sezon, atât prin prisma scorului (4-0), cât și prin una dintre cele mai bune evoluții ale echipei din acel an. Dar nebunia din tribune de la acel meci nu a făcut decât să ne pregătească pentru meciul cu Leverkusen din toamna aceluiași an.
Cu ocazia acestei deplasări, pe lângă experiența meciului în sine, fan clubul a realizat alte 3 mari lucruri:
- reîntâlnirea cu Marcel Răducanu și acordarea titlului de membru onorific al fan clubului;
- întâlnirea la o bere cu Carsten Cramer, directorul de marketing al BVB; un om extraordinar care ne-a oferit cel mai frumos cadou posibil la doar câteva minute după ce ne-am cunoscut:
- stabilirea vizitei lui Roman Weidenfeller la București, în toamna aceluiași an.
În septembrie, cum era de așteptat, a avut loc cel mai mare și mai frumos eveniment al nostru. Adunarea Anuală din București a strâns 130 de fani veniți din toată țara pentru a-l cunoaște pe legendarul portar al Borussiei Dortmund. Cu Roman fix în mijlocul nostru, chiar și meciul a fost unul de poveste, BVB revenind la Leverkusen de la 0-2 pentru a se impune cu 4-2.
Încă 3 pași în față
- Record de membri plătitori
- Record de oameni în deplasare
- Lansarea revistei fan-clubului
2019 a fost un alt an în care am reușit să ne autodepășim: record de membri plătitori (154), record de persoane în deplasare (48 pe Westfalen, cu Wolfsburg) și lansarea fanzinului ZERO NOUĂ, prima revistă tipărită românească dedicată unui club din afara țării.