Seara celor patru căpitani
Cea mai limpede observaţie, pe care o punem deoparte şi după acest meci, este că ne-am pierdut strălucirea de altădată. Adio heavy metal, adio şampanie. Ne chinuim realmente să băgăm mingea în poartă, meci de meci. Construcţia suferă, apărarea tremură, iar atacul tratează cu superficialitate şi fără strop de inspiraţie aproape tot ce ajunge la el. Cu alte cuvinte, jocul nostru nu merge. Mai avem mai puţin de o săptămână până la startul fazei eliminatorii din Champions League şi nu părem deloc pregătiţi pentru aşa ceva. Întâlnim o specialistă a partidelor tur-retur, iar noi nu facem deocamdată nimic din ceea ce ar trebui să facă o echipă care vrea să se impună într-o dublă manşă. Luăm foarte uşor goluri (inclusiv pe teren propriu) şi nu părem în stare să dăm mai mult de 1-2 goluri pe meci. Probabil că planul este să trecem şi de portughezi tot la penalty-uri.
Bartra a reușit un joc solid, după 3 luni dezamăgitoare.
Aseară era să părăsim, prematur, şi singura competiţie care ne dă ceva speranţe la un trofeu (sau măcar la o finală – nu de alta, dar am pierdut ultimele 4 finale disputate). Am întâlnit Hertha, o echipă urâtă, asta ca să vorbesc frumos despre stilul de joc abordat de oamenii lui Dardai. Deşi se ştia că vor face totul pentru a bloca jocul nostru, prin orice mijloace, Tuchel a început într-o formulă dubioasă. Un 3-1-4-2 care ne-a provocat să deslușim ce anume jucăm. Pentru al doilea meci consecutiv, Pulisic se regăsea pe bancă iar Durm titular. Inexplicabil pentru noi, cei care vedem jocul dincolo de detaliile tactice mărunte. Logica noastră e una simplă – Pulisic era mult mai util într-un astfel de meci. După doar 45 de minute, s-a şi adeverit că am avut dreptate, iar intrarea americanului a adus viaţă într-un atac lipsit de vlagă. Dacă la începutul sezonului am fi fost informaţi că în acest sezon nu avem niciun obiectiv şi atenţionaţi să ne păstrăm calmul pentru că se vor face nenumărate experimente, acum eram pregătiţi. Dar s-a cerut numai răbdare, fără a ne da de înţeles că ar fi un an de teste (şi mai trist e dacă nu se experimentează nimic, ci aşa vede Tuchel lucrurile). M-am tot abţinut să critic derapajele antrenorului, dar parcă se tot adună. Am impresia că nici jucătorii nu înţeleg mare lucru din ce le cere acesta, iar jocul nostru nu mai sperie pe nimeni. Ba chiar noi suntem cei speriaţi că ne putem face de râs chiar şi la Darmstadt. Şi mai negre decât jocul nostru mi se par sunt declaraţiile de după meci ale lui Tuchel, în care nu am reuşit să găsesc vreun reproş la felul cum pregăteşte el tactic aceste meciuri, preferând să arunce vina în stânga şi-n dreapta.
Crampele îl răpun pe Dembele în prelungirile partidei.
Am început haotic meciul, iar singurele faze limpezi din atac au fost tulburate de plictiseala lui Auba. Gabonezul a fost rupt de realitatea din teren, concentrarea a atins nivelul minim, iar privirea lui pierdută îi trăda gândurile. Acestea păreau departe de universul galben-negru, şi adunate în jurul unei viitoare declaraţii referitoare la planurile sale de viitor. Nu i-ar strica o scurtcircuitare la nivelul gândurilor, prin începerea unui meci de pe bancă. Dar cine să joace acolo? Ramos a plecat, iar Isak nu este văzut ca o opţiune viabilă (încă). Mijlocul nu şi-a îndeplinit mai deloc îndatoririle în ceea ce priveşte legarea apărării de atac, iar minutele au trecut fără realizări deosebite în plan ofensiv. În schimb, defensiva a scârţâit serios în prima repriză şi am uitat imediat de jocul bun al acestui compartiment din meciul de sâmbătă. Mai întâi, Sokratis a comis o eroare incredibilă, dar a avut noroc că Ibisevic nu mai e la prima tinereţe şi a reuşit să-l ajungă şi să-l blocheze. Acelaşi Ibisevic a mai ratat din doar câţiva metri cu poarta goală, trimiţând cu capul peste, dar toate aceste semnale de alarmă au fost ignorate de ai noştri. Inevitabil, o nouă eroare de marcaj a dus la deschiderea scorului. Şi uite aşa, după 3 partide în care am deschis noi scorul, încasam din nou primul gol. Imediat după marcarea golului, berlinezii au pus în aplicare ce ştiu mai bine – practicarea unui joc distrugător şi extrem de agresiv. Am intrat la cabine cu capul plecat şi cu gândul că am putea pierde primul meci pe propriul teren după foarte multă vreme şi, implicit, calificarea.
Papa își pierde cumpătul și banderola.
După pauză nu au mai revenit Piszczek şi Schmelzer, acuzând probleme medicale, dar şi un joc sub aşteptări. Au intrat Ginter şi cel care ar fi trebuit să fie acolo din primul minut, Pulisic. Jocul nostru a fost revitalizat instantaneu, şi după doar două minute am reuşit egalarea. Dembele a şutat fără preluare de la marginea careului însă mingea a întâlnit bara. Norocul lui (şi al nostru) a fost că mingea i-a revenit tot lui, iar faza creată apoi pe spaţii mici, cu pase succesive în careul advers, a dus la egalarea lui Reus. Păream mai vii ca niciodată, iar oamenii din capitală erau îngrămădiţi serios în propriul careu. Dar această vitalitate a început să pălească cu trecerea minutelor, iar mult aşteptatul gol, care să ne scape de prelungiri, nu a mai venit (iar când a venit, a fost anulat eronat de un arbitru ce nu a primit o notă de trecere). Asta şi pentru că atacul a tratat cu superficialitate câteva acţiuni ce aveau menirea să închidă meciul. Reus a terminat bateriile la finalul celor 90 de minute şi a fost înlocuit cu Schurrle. Nici de data aceasta, cel mai scump transfer al verii nu a ieşit deloc în evidenţă. Finalul primei reprize de prelungiri l-am jucat cu un om în minus după ce Dembele a acuzat probleme musculare. A intrat în cea de-a 2-a repriză, însă doar pentru a fi numărat şi el ca fiind prezent. Partea mai proastă e că aceste probleme musculare au apărut în două meciuri consecutive. Cum în prelungiri nu s-au întâmplat prea multe evenimente notabile, Sokratis a ţinut morţiş să atragă atenţia. A primit două galbene, protestând pentru doi metri de teren. Un gest de o absurditate nepermisă, care însă are menirea să ne arate că la nivelul echipei există o încordare nocivă practicării unui joc de calitate.
Burki, eroul penalty-urilor, e înconjurat de colegi. Suntem în sferturi.
Am ajuns din nou la penalty-uri, după un meci jucat în aceeaşi manieră ca şi cu ceilalţi berlinezi. Şi de această dată am avut nervi mai buni şi calitate superioară în execuţii, aşa că am ajuns în sferturi. Ne-am chinuit serios pentru această calificare, dar, în final, rămânem cu cea de-a 6-a calificare consecutivă în sferturile cupei. Nu e prima dată când eliminăm Hertha în cupă (avem 4 din 4) sau când ne impunem la penalty-uri. Dar, cu siguranţă a fost pentru prima dată când am avut patru căpitani diferiţi în acelaşi meci. Banderola a circulat de pe braţul lui Schmele pe cel al lui Auba, via Reus & Sokratis. Însă, deşi am avut 4 căpitani, nu am avut niciun lider în teren. Din păcate, căpitanii sunt doar numiţi căpitani, pe când liderii se nasc lideri. Lipsa coeziunii din jocul nostru se datorează şi absenţei unui lider. Iar această problemă nu o putem rezolva peste noapte.