Revierderby – episodul 150
Chiar dacă în ultimii ani, unii dintre fanii echipei au ajuns să prefere trofee sau victorii în duelurile europene sau în cele cu Bayern, adevăraţii fani ar da orice pentru o victorie în Revierderby. Pentru aceştia, Bundesliga se împarte în două: Revierderby şi celelalte 32 de meciuri. Frumuseţea acestui derby constă în faptul că, indiferent de momentul disputării acestuia şi indiferent de poziţiile ocupate în clasament de cele două echipe, victoria aduce o bucurie comparabilă cu cea de după câştigarea unui trofeu. Şi mai mult, această euforie nu se risipeşte nici a 2-a şi nici a 3-a zi. Mândria de a-ţi răpune rivala de moarte este purtată luni bune, până la disputarea viitorului derby. Deocamdată, ne aflăm în punctul în care cea mai mare rivalitate din Bundesliga nu şi-a mai desemnat un învingător la ultimele trei episoade. Singura parte bună este că înaintea acestor egaluri, noi am fost cei care am avut ocazia să ne bucurăm cum se cuvine, câştigând greu: 3-2. De altfel, mai toate derby-urile recente au fost foarte echilibrate. În ultimii 10 ani, noi ne putem lăuda cu un 3-0 (2015) iar ceilalţi cu un 4-1 (2007). În rest, echilibrul a fost cuvântul cheie. Revierderby nu ţine cont nici măcar de faptul că o echipă ar fi în cea mai bună formă, iar cealaltă într-o criză profundă. Startul indică întotdeauna un raport egal de forţe, cu 50-50 şanse de fiecare parte.
Rămaşi cu un uşor gust ciudat (spre amărui) după ultimul derby, cu toţii ne doream o altfel de evoluţie a băieţilor în acest meci, mai ales că era vorba de o cifră oarecum „rotundă”: Revierderby no. 150. În tur am făcut o primă repriză de dat uitării (nu am trimis niciun şut spre spaţiul porţii adverse). Nici după pauză nu putem spune că am strălucit, şi am încheiat partida cu un singur şut pe poartă. Mult prea puţin dacă e să comparăm această evoluţie cu cantitatea de pasiune investită de către fani. În plus, ne doream ca cea mai agitată şi palpitantă lună aprilie din ultimii ani, să debuteze cu bine pentru noi. Acum, la o zi după marele derby, realizez că acest aprilie nebun nu a început deloc bine. Schalke a fost ieri o echipă de bătut şi a depins doar de noi să luăm cele 3 puncte. Aflaţi într-o mini-criză de personal cu absenţele lui Reus, Durm, Goetze sau Schurrle, Tuchel nu a schimbat registrul tactic. După îndelungi căutări ale unei formule de joc, se pare că s-a înţepenit la această formulă: un fel de 3-2-4-1, care se transformă apoi sub alte forme, în funcţie de necesităţi. Un lucru e destul de clar: Tuchel îşi doreşte o formulă care să-i ofere flexibilitate şi maleabilitate pe parcursul celor 90 de minute. În unele meciuri ne-a mers bine cu această formulă, în altele, nu. Din păcate, un alt lucru e şi mai clar: când nu marchezi atunci când ai ocazia (şi trebuie s-o faci), eşti pedepsit.
Nedorind să schimbe sistemul, în primul 11 a apărut Passlack în locul lui Durm. A fost singura surpriză, în rest formula era una „normală”. Meciul a început cu o posesie prelungită a băieţilor noştri, dar am suferit la mijlocul terenului, iar atacurile noastre se terminau prematur, prin pase eronate. Castro a prins o zi mai slabă, aşa că responsabili cu creativitatea au fost doar Dembele şi Kagawa. După câteva oportunităţi, nu foarte clare, de a dechide scorul în prima repriză, am reuşit acest lucru în minutul 53. Prima mare ocazie a gazdelor s-a transformat într-o contră ce ne-a adus în doar câteva secunde, în faţa porţii adverse. Dembele a plecat cu mingea din jumătatea noastră, a pasat perfect pentru Kagawa, iar japonezul i-a oferit lui Aubameyang golul cu numărul 24 din acest sezon. Auba devine primul jucător al Borussiei din 1981 încoace, care are cel puţin 24 de goluri marcate după 26 de etape. În plus, Auba a reuşit, pentru prima dată, să marcheze în 6 partide consecutive. Tot cei trei „ofensivi” ai noştri au fost protagoniştii unei imense ocazii, 5 minute mai târziu. Kagawa l-a lăsat pe Auba singur cu Fahrmann, după o pasă genială, dar gabonezul a tratat faza cu superficialitate. În mod normal, din acea poziţie orice atacant ar fi finalizat. Dar el ştia că are deja un galben după aplicarea acelei măşti, iar marcarea unui nou gol nu mai putea fi urmată de acelaşi gest. Aşa că a preferat să paseze, dar ştim cu toţii că a fost cea mai proastă alegere. Şi această ocazie a noastră a venit după o altă ratare a albaştrilor (Burki a parat o lovitură de cap puternică a lui Howedes, după un corner).
Dembele a fost şi el foarte aproape de gol în minutul 74, dar bara s-a opus desprinderii decisive. Fără cel de-al doilea gol marcat, ne-am văzut egalaţi, trei minute mai târziu. Kehrer a înscris primul său gol pentru Schalke, iar momentul ales pentru a o face, l-a transformat într-un potenţial „fan-favourite” pe viitor. Finalul de meci ne-a găsit alergând (oarecum) după golul victoriei, însă tabela nu a mai fost modificată. Guerreiro, Mor sau Pulisic nu au reuşit să aducă vreun impact instantaneu în jocul nostru, şi era chiar s-o păţim, dacă Zwayer judeca altfel henţul lui Bartra. Până la urmă, rămânem doar cu cel de-al 3-lea derby consecutiv, terminat la egalitate. Tuchel rămâne şi el neînvins în Revierderby, iar o altă observaţie pozitivă este că am ajuns la cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere în derby (5) din ultimii 17 ani. Totuşi, nu avem niciun motiv de bucurie după acest meci. A fost unul pe care trebuia să-l câştigăm, asta pentru că, repet, Schalke a fost o echipă de bătut. Criza deplasărilor din acest sezon nu pare să se încheie, iar după 14 meciuri numărăm doar 4 victorii. Poate singurul lucru cu adevărat pozitiv este că Shinji şi-a reconfirmat forma în creştere din ultimele săptămâni. Egalul ne-a trimis pe 4, şi poate că n-ar trica să începem să ne obişnuim cu el. Marţi suntem obligaţi să învingem, asta pentru că weekend-ul nu ne va da nimic, fără o evoluţie infinit mai bună decât cea de ieri.
Suntem în punctul în care am încheiat, tot fără victorie, un nou Revierderby, iar la o săptămână distanţă mergem pe Allianz Arena. Pentru a le mai diminua rânjetul ălora, le putem spune că tocmai am jucat un derby de care ei habar nu au ce înseamnă şi nici nu-l vor juca vreodată. Nimic nu-i mai frumos decât să ai un astfel de rival şi astfel, două meciuri puse deoparte în fiecare sezon, care să genereze mai multă patimă decât toate reuşitele înşiruite şi monotone ale celor de la „putere”.