Logo
My Journal
Blog

Timeline

Blog

Încurajări Reale

În seara asta, pe Digi Sport 1 şi Dolce Sport 1 (cel mai probabil în comentariul lui Emil Grădinescu), BVB primeşte vizita giganţilor Real şi Mourinho. După ultimele prestaţii, optimiştii din tabăra noastră sunt tot mai puţini, dar această “avancronică” va încerca să schimbe starea de spirit. Aşadar:
 
– Gotze, Schmelzer (sigur) şi Gundogan (în dubiu) vor reveni pe teren astă-seară;
– Real Madrid a câştigat un singur meci din 23 în Germania, pierzând de 16 ori;
– Borussia are un palmares pozitiv cu spaniolii acasă: 3 succese, 3 egaluri şi 2 înfrângeri;
– acesta va fi meciul cu numărul 30 acasă pentru Borussia Dortmund în Champions League;
– BVB nu a pierdut niciodată în CL după ce pierduse în Bundesliga;
– Borussia şi Real s-au mai întâlnit de două ori pe Westfalenstadion: 0-0 în ’98 în semifinalele competiţiei şi 1-1 în 2003 în grupe;

Bineînţeles că ar fi câte unele şi pentru domnii pesimişti, dar ei nu au ce căuta printre noi.
 
Cel mai extaziat că jucăm cu Real pare a fi Bender, care a declarat: “Este un lucru extraordinar să avem această echipă pe stadionul nostru, nu doar pe PlayStation.”. În altă oridine de idei, Jurgen Klopp spune: “Este o provocare imensă acest meci.[…] Experienţa în competiţie nu înseamnă totul. Am demonstrat asta la Manchester, unde cu multă muncă, ambiţie şi curaj am făcut un joc bun.[…] În Manchester am simţit cât de puternici putem fi dacă jucăm la potenţial maxim.”. Întrebat de un reporter spaniol dacă a observat deficienţele Realului la fazele fixe, Klopp a răspuns scurt şi simplu: “Si.”. 🙂
 
Ne luăm bere şi aşteptăm 21:45 cu sufletul la gură. Borussia are şansa de a face un meci mare şi de a mai spăla din impresia ultimelor rezultate… Dar asta depinde numai de cei 11 si de Klopp. Fanii îşi vor face datoria oricum, acolo sau aici. 
 
Echte Liebe.