BVB Express – linia Dortmund-Cluj-(orice alt oraș)
Deși Clujul e departe, prea departe să cânți “You’ll never walk alone“ la adunarea anuală a fanclubului, iar Dortmund e și mai departe, te pregătești de meciul cu Gladbach încrezător, pentru că trupa lui Bosz încă n-a primit gol în Bundesliga sezonul ăsta. Dar nu se poate să nu te încerce și un vag sentiment de anxietate, pentru că Hoffenheim pune presiune, iar Bayern tocmai a oferit un mare cadou, deși mai e mult până la Crăciun: ocazia ca Borussia să se distanțeze la trei puncte.
Așa că te așezi pe canapea și speri că Bosz se va ține și în meciul ăsta de promisiunea fotbalului-spectacol, iar BVB va da mai multe decât va lua și, poate, nu va lua niciunul. Înaintea primului fluier, arunci o privire pe forum, unde curg fotografiile cu fulare galben-negre din Cluj. Dar și tu ai tricoul și fularul, așa că te simți mai aproape de Ardeal și de…Westfalia.
BVB are inițiativa în atac, iar după aproape jumătate de oră de la start, Aubameyang păstrează în joc o minge destinată să depășească linia de fund, iar balonul ajunge la Philipp, care înscrie de la marginea careului mic. Genul de gol care te face să înțelegi de ce s-a tot spus că Philipp e sosia lui Reus, imediat după transferul de vara asta. Mai ales când același Philipp face “dubla” 10 minute mai târziu. Și Auba are grijă să nu rămâi cu un gust amar la pauză, chiar dacă a lovit bara de două ori în prima repriză: înscrie și el înainte de finalul părţii întâi. Din pasa aceluiași Philipp, cu care se înțelege atât de bine în teren, încât te face să te întrebi încă o dată: sigur nu e Reus cel care joacă azi? Înainte să intre la cabine, jucătorii primesc aplauze la scenă deschisă, un îndemn să nu oprească reprezentația la jumătate. Și n-o fac.
Aubameyang își dă seama că are de apărat o reputație de golgheter și mai înscrie de două ori, suficient cât să-și treacă în cont un hattrick, alături de al optulea gol al sezonului, și să-l depășească pe Lewandowski în clasamentul marcatorilor.
Începi să visezi frumos, la fel și oamenii din apărare, adormiți bine de atacurile inexistente ale celor de la Gladbach, iar inevitabilul se produce: Stindl scutură plasa lui Burki, pentru prima oară în campionatul ăsta. Știi că apărarea e în continuare punct nevralgic, nu te-ai păcălit în primele etape, dar nu poți să nu împărtășești frustrarea lui Burki, care lovește serios cu crampoanele de stâlpul porții. Și parcă mintea îți fuge pentru câteva secunde la meciul de marți, când Real Madrid va fi gata să profite de orice urmă de nesiguranță din defensivă.
Revii cu un picior pe pământ, dar când să pui și a doua talpă pe podea, Weigl îți amintește de ce a lipsit atât de mult echipei în ultimele luni. Și nu, nu e statistica de 90% “pase de un metru la mijlocul terenului” reușite pe meci, cum ar spune cârcotașii, ci un voleu superb de la marginea careului, care l-a ocolit elegant pe Sippel și s-a oprit în plasă. (Frumos mod de a-și îndeplini visul despre care a vorbit la final, de a înscrie în fața Zidului Galben.) Și pentru ca seara revenirilor să fie completă, Bartra prinde și el ultimele șapte minute ale meciului, revenit după accidentarea din partida cu Freiburg.
Aproape că ți-ai dori câteva minute de prelungire, însă iar fluierul final vine mai degrabă cu o dezamăgitoare precizie nemțească, fix în minutul 90, în condițiile în care Zidul continuă să-și etaleze repertoriul, iar restul fanilor galben-negri de pe stadion aplaudă în picioare.
Ești conștient că e abia etapa a 6-a dintr-un șir lung de 34, dar ai auzit deja de prea multe ori cântecul acela cu Deutsche Meister în aceste prime meciuri. Așa că nu poți să nu te întrebi: ce-ar fi dacă? Pentru că a fost cu siguranță una dintre acele victorii care te îndeamnă să visezi frumos, cel puțin în ce privește Bundesliga.