POZA PRINCIPALA ARTICOL

Jurnal de deplasare: cum se văd meciurile din mijlocul Zidului Galben

Ce face din Borussia Dortmund un club atât de iubit în toată lumea? Zidul Galben este mit sau realitate? Fanclubul român al BVB a ajuns, pe 17 martie, la meciul BVB – Ingolstadt. 38 de persoane au făcut deplasarea la Dortmund, iar ăsta este un jurnal de călătorie care culminează cu experienţa din Sudtribune a unor membri Borussia Dortmund România.

Joi

21:11 – Gata, am pregătit tot. Adică tricoul, banii de buzunar, biletul de avion şi buletinul. Cam asta îmi trebuie la Dortmund. N-am nevoie de multe lucruri acolo. Oraşul şi stadionul îmi ţin loc de casă, iar atmosfera ţine loc de hrană. Banii sunt pentru bere, desigur.

23:17 – Nu mă ia somnul. Încerc să aţipesc şi nu pot. Mă foiesc de pe o parte pe alta şi caut poziţia ideală, dar gândul că peste mai puţin de 24 de ore voi trăi pe viu atmosfera din Sudtribune mă înnebuneşte. O iau razna. Trebuie să dorm puţin, nu se poate…

23:44 – Am început un audiobook. Asta trebuie să meargă. Dacă nici Thomas Mann nu reuşeşte să mă adoarmă în câteva minute, ma dau jos, îmi fac o cafea şi basta.

Vineri

03:01 – Alarma telefonului a apucat să sune pe jumătate, că eu deja sunt în mijlocul camerei.

04:07 – Precomanda de la Uber nu funcţionează. Niciun semn, nimic. Caut o maşină şi un erou cu o bavareză de vreo 10 ani apare la scară. „La intersecţia cu Râmnicu Sărat, apoi în Grozăveşti la Carrefour şi după la Otopeni, te rog”. Mă sună Dragoş şi îmi spune că ei sunt deja la Unirii, pleacă spre aeroport. Ăştia au cam furat startul.

05:10 – Ne întâlnim la Plecări. Suntem vreo 10-11 inşi, cred, inclusiv doi braşoveni şi doi clujeni.

05:32 – Trecem de control, unii descălţaţi, alţii cu mâinile în buzunar. Ne îndreptăm spre poarta de îmbarcare 22. Acolo ne întâlnim cu ceilalţi Borusse, veniţi din Galaţi şi Brăila. Dacă stau bine să mă gândesc, în deplasarea asta grupul este format din persoane care vin din toată ţara și nu numai: Bucureşti, Cluj, Braşov, Deva, Timişoara, Oradea, Focşani, Piteşti, Galaţi, Brăila, Târgu Mureş, Sibiu, Berlin, Siegen, Groningen, Londra şi, dacă am mai scăpat vreunul, îmi cer scuze. În total suntem 38 de români în această deplasare. Este cea de-a patra la Dortmund organizată de fanclubul nostru. În 2014 am fost nouă, în 2015 am ajuns 11, anul trecut am atins 25, iar acum am sărit la 38. Ciudată evoluţie, invers proporţională cu rezultatele echipei, lucru care, lăsând modestia la o parte, spune destul de multe despre noi şi despre fanii BVB în general.

06:07 – Nu ne cunoaştem toţi, este prima dată când ne întâlnim faţă în faţă cu băieţii din Brăila şi din Galaţi, dar asta nu ne împiedică să râdem în hohote la poantele lor. Oameni de toată isprava, haioşi, sociabili şi îndrăgostiţi de negru şi galben, aşa cum este majoritatea covârşitoare a borusiştilor.

06:33 – Decolăm. Unii dintre noi încearcă să aţipească, alţii ascultă muzică, iar vreo doi-trei încă n-au depăşit momentul avionului şi fie se scarpină nervos în cap, fie spun Tatăl Nostru pentru a noua oară.

08:40 – Ora locală. Suntem în aeroportul din Dortmund, avionul din Sibiu tocmai a aterizat şi el. Oradea, Deva şi Sibiul îşi fac apariţia. Pe Gabi îl ştiu de vreo patru ani de pe blogul nostru şi de vreo alţi doi-trei telefonic, dar niciodată nu ne-am întâlnit până acum. Toţi avem emoţii, se vede pe feţele noastre.

11:29 – Am ajuns în centru, cu Mario cu tot, care a venit din Londra. După ce am mâncat senvişuri şi am băut cafea, am năvălit în fanshopul mic (de fapt nu e chiar aşa mic, are totuşi două etaje, dar este minuscul comparativ cu cel de la stadion), iar de acolo am făcut dreapta împrejur şi am intrat la Brauhaus Wenkers să urmărim tragerea din Champions League şi să vărsăm primii stropi de bere în cinstea celui mai frumos club de fotbal din lume.

11:41 – Apare Berea! Ciocnim zgomotos şi începem: “Eu vreau Baye…”, se aude incomplet dintrun colţ, suficient cât să fie luat pe sus imediat, acoperit de lamentări amicale. Omul tace şi îşi bea berea cu noduri. Probabil voia să facă o glumă, dar a aflat pe pielea lui că în aşa loc sacru nu sunt permise chiar toate cuvintele… Vis-à-vis de masa mea, simpaticul cuplu ajuns tocmai din Galaţi cade, eroic, cu capul pe masă. Berea le-a pus capac.

12:12 – Borussia Dortmund cu AS Monaco. Mda. Unii jubilează şi mai comandă un rând, alţii, printre care mă număr şi eu, înghit mai mult în sec. Va fi greu, ştim asta. Dragoş face gălăgie: “Mă bucur că am căzut aşa, să îi eliminăm odată şi să nu vă mai aud atâta văicărindu-vă!” Are şi el dreptatea lui, că doar de-aia e preşedinte, nu?

16:06 – Cu burţile pline şi cu chef de viaţă, plecăm spre stadion. Mai sunt ceva mai mult de patru ore până la meci, dar nerăbdarea este imensă. Gabi, aflat la prima vizită la Dortmund, pozează tot ce-apucă. Bucuria de pe faţa lui se putea vedea din avion.

16:29 – Și uite Westfalenstadion! Poze, multe poze, mii de poze! Sunt abordate toate unghiurile existente, iar cele inexistente sunt inventate aici, pe loc. Parcă am fi nişte copii în magazinul cu dulciuri. Gabi mai are puţin şi se caţără pe Westfalenhalle (un fel de Romexpo al lor).

16:36 – În faţa stadionului, lumea deja s-a adunat. Surprinzător, dar nu suntem primii. Acum încep să se deschidă fanshopurile mobile şi buticurile cu cârnaţi şi bere. După o tură rapidă prin fanshopul mare, care i-a permis lui Dragoş să ridice cele 25 de bilete oferite de club, ne retragem la Rote Erde (stadionul legendar al Borussiei de dinaintea Westfalenstadion) să bem bere. Noi suntem primii clienţi.

18:13 – Deja este aglomerat. Ne întâlnim, rând pe rând, cu Alfred şi Mark, prietenii noştri din Germania, cu băieţii din Cluj, cu cei din Olanda… Cu toţi, ce să mai… Împărţim biletele primite de fanclubul nostru de la Borussia Dortmund. Restul, de la 25 la 38, au fost bilete procurate individual, pe diverse căi: site oficial (cei mai norocoşi), Viagogo, alte fancluburi din Germania și tot așa.

18:26 – Facem poza de grup, în faţa Rote Erde. Suntem o adunătură care atrage privirile şi zâmbetele mării galbene care se revarsă prin faţa Westfalenstadion. Cuvântul “România” de pe bannerul nostru ridică multe sprâncene printre “abonaţii” BVB.

19:13 – Ne urăm baftă şi ne îndreptăm spre stadion. Suntem şase români care ajungem în Sud. Inima bate mai puternic ca niciodată, iar oboseala a dispărut de tot. Codrin a reuşit să ne facă rost de bilete în Zid prin intermediul unui fanclub prieten de lângă Dortmund, cu care a păstrat legătura de la deplasarea de anul trecut. Fără acei băieţi, intrarea în Sudtribune ar fi fost fie extrem de costisitoare (Viagogo), fie imposibilă. Noi am prins bilete la preţ oficial.

19:34 – Ne întâlnim cu băieţii din fanclubul German în faţa unei rulote de bere. Bineînţeles că ne “echipăm” corespunzător (pentru a câta oară, nu ştim) şi plecăm spre intrare. Unul dintre ei ne spune că este venit din Sri Lanka.

19:55 – Trecem de filtre şi urcăm, şi urcăm… “Stop! Aici e”, ne strigă gazda noastră, uşor ameţită de la atâtea bule înghiţite. “Băieţi, vă rog să vă comportaţi civilizat, să nu aruncaţi în teren cu obiecte, să nu faceţi scandal”, ne spune înainte să urcăm treptele la capătul cărora se află fericirea. Dăm aprobator din cap, îl asigurăm că este totul în regulă şi…

20:13 – Intrăm în Sudtribune, sectorul 82. Adică undeva sus, pe mijloc, cam în dreptul porţii. Peluza este plină, dar asta nu este ceva neobişnuit, având în vedere că la Dortmund Zidul începe să se umple cu peste o oră înaintea fiecărui meci. The Unity, cea mai mare grupare a peluzei, este la datorie şi face gălăgie jos. Minutele trec greu. Observăm puţin “populaţia”: oameni de toate vârstele, din toate categoriile. Băieţi de galerie, femei trecute de prima tinereţe, bătrâni cu zeci de ani de mers la meciuri, copii. Toţi, trup şi suflet pentru Dortmund.

20:21 – Momentul “You’ll Never Walk Alone” îţi taie respiraţia din orice coltişor al stadionului, dar în Sud totul capătă o altă dimensiune. Steaguri uriaşe se înalţă în faţă, în spate, în stânga şi în dreapta. Până şi cei mai liniştiţi din acea mare de oameni (24.500 de suflete) se transformă în muzicieni cu ani grei de conservator. Corul este perfect şi sublim. Cântăm cu ei fiecare cuvinţel şi uităm, preţ de câteva minute, de tot.

20:31 – După prezentarea echipelor, la care, din nou, am strigat cât ne-au ţinut plămânii fiecare silabă din numele celor 11 galbeni, şi după ce ne-am mai încercat încă o dată urechea muzicală la “Heja BVB”, imnul vechi al Borussiei Dortmund, care este cântat la începutul meciurilor de zeci de ani, a început jocul.

20:37 – Din Zid aşezarea echipelor se vede perfect. Totul este la superlativ. Oare cum am ajuns aici? Cât de norocos pot fi? Problema este că tribuna-i atât de animată, încât după șase minute nu am văzut mai nimic de pe teren, dar n-am pierdut absolut nimic din jocul tribunei.

20:44 – Aauubaameeyyaaang! Urlăm până aproape că ne pierdem vocile. Borussia face 1-0, iar atmosfera devine electrică în tot stadionul. Se aruncă bere, se bat palme, se fac îmbrăţişări, indiferent de unde vii sau ce limbă vorbeşti, iar asta am aflat pe pielea noastră. Aici, BVB este limba universală. Bineînţeles că mai departe tonul este dat de Sud, al cărui lider, urcat pe schela special amenajată, urlă în portavoce cât îl ţin plămânii: “Ich hab mein Leben dir vermacht, jeden Tag und jede Nacht…”

21:17 – Pauză. Ne dregem vocile şi mai luăm o gură de bere. Trebuie să recunosc că este epuizant, dar incredibil de frumos. Oboseala de la început a dispărut ca prin minune şi mă simt mai în formă ca niciodată. Dragoş vorbeşte cu un nene trecut de 60 de ani, probabil, care îi povesteşte, într-o engleză greoaie, cum el are abonament pe Westfalenstadion de la construirea stadionului, adică din 1974! A fost încântat să afle de noi. Şi viceversa. În dreapta, un ins se mândreşte cu şapca înţesată de zeci de insigne cu BVB. Mai jos, nişte băieţi din brigada Block 82 beau bere şi fumează în stilul locomotivelor cu aburi, de zici că The Unity a dat drumul la showul pirotehnic. Ce lume fascinantă!

22: 21 – Fluier final. Chiar dacă nu am mai înscris şi Borussia a făcut un meci foarte slab, asta nu s-a simţit deloc pentru noi. Iar la final, peluza a luat foc încă o dată. Urmează derbiul cu Schalke, iar jucătorii trebuie să ştie asta. Structura de metal a stadionului dansează şi ţopăie odată cu zecile de mii. Se ridică pumni în aer şi se încurajează echipa de parcă mâine va fi sfârşitul lumii. Aşa arată pregătirea unui Revierderby, unul dintre cele mai aprinse din Europa. Oare cum o fi aici chiar la un meci cu Schalke? Probabil că nu mă pot duce cu gândul atât de departe.

22:55 – Ne revedem toţi în faţă la Rote Erde. “Cum a fost?” şi “Cum ţi s-a părut?” se aud de peste tot. “Debutanţii” sunt vlăguiţi. Totul a trecut, parcă, prea repede.

23:30 – Găsim loc pentru vreo 20 de persoane într-un pub din centru, unde râdem şi căscăm nevoie mare vreo trei ore.

Sâmbătă

02:30 – Ne luăm rămas bun. Unii dintre noi mergem direct la aeroport, alţii mai stau preţ de una, două zile.

08:45 – După vreo trei ore de moţăit pe micuţul dar cochetul aeroport din Dortmund, căpitanul anunţă decolarea. A fost scurt, obositor, dar a meritat fiecare secundă de nedormit. Ne aşteaptă o lună aprilie cum nu cred că am mai avut de mulţi ani. Va fi greu, dar frumos. La urma urmei, ce poate fi urât la Borussia Dortmund?

Articol preluat cu amabilitatea lead.ro


Cofondator | vlad@bvb09.ro


0 comments

Toate drepturile rezervate. BVB09.ro 2012-2016