Din vârful grupei, privim spre noi culmi
Am ajuns pentru a 6-a oară pe Santiago Bernabeu, sperând că vom obţine o primă victorie aici. Un singur egal în 2012 şi alte 5 înfrângeri cu un singur gol marcat, compuneau un palmares mai mult decât modest. Totuşi, aici am trăit şi cea mai frumoasă înfrângere, acel 0-2 care ne-a dus în finala londoneză. Momentul actual nu indica sub nicio formă obţinerea unei victorii aici. Realul era neînvinsă de 33 de partide, iar ultima înfrângere data din primăvara acestui an, la Wolfsburg. Tot o echipă germană (Schalke) a adus şi singura înfrângere pe Bernabeu a madrilenilor în ultimele 32 de partide jucate în Champions League (de fapt, şi singura victorie germană pe Bernabeu).
Cu alte cuvinte, înfrângerile recente (foarte rare) ale Realului se leagă de echipe germane. Până să obţinem prima victorie pe terenul campioanei Europei, mai aveam un lucru de făcut: un gol marcat ar fi egalat cel mai ridicat număr de goluri marcate de o echipă în grupele UCL (20). Iar două goluri marcate ne-ar fi pus singuri în dreptul acestui record. Cu alte cuvinte, obiectivul nostru era unul clar: să marcăm gol sau goluri. Iar Tuchel a pus în teren o echipă ofensivă. Linia de 3 din spatele lui Aubameyang era una cu nume dornice de afirmare (Dembele, Pulisic) sau reafirmare (Schurrle). O prezenţă a lui Reus în teren ar fi fost de vis, dar nu strică un pic de odihnă înaintea unei triple (de goluri sau assist-uri) la Koln. Alături de Reus, ne-ar fi fost de mare folos Guerreiro şi, mai ales, Burki. Şi dacă am ajuns şi-n poartă, speram la un meci care să-i readucă încrederea unui Weidenfeller, aruncat parcă fără voia lui în teren în ultimele meciuri.
Aubame o readuce pe Borussia în joc într-un moment în care locul I în grupă părea un obiectiv compromis.
Am început bine meciul, şi am câştigat nesperat de uşor mijlocul terenului în primele minute. Am jucat mai mult în jumătatea adversă, dar imediat jocul nostru a fost contracarat printr-un presing agresiv al adversarului, în propria noastră jumătate. Construcţia a început să sufere, iar Realul s-a aplecat încet, dar sigur, spre poarta lui Weidenfeller. A venit şi golul gazdelor, după o centrare perfectă din flancul drept, care a surprins întreaga noastră linie defensivă, şi finalizată de Benzema. Faza l-a surprins pe Schmelzer trecut de linia centrului terenului, lăsând astfel flancul stâng al apărării complet liber. Imprecizia paselor a fost marele nostru deficit în prima repriză. Am avut multe ocazii bune în care am scăpat cu mingea în terenul advers, având un număr egal sau chiar superior de jucători faţă de apărătorii madrileni. Dar ne-am încâlcit în pase trimise parcă cu ochii închişi. Majoritatea paselor menite a fi decisive (ultima/penultima) au fost mai lungi decât ar fi trebuit. S-a văzut şi lipsa lui Reus şi a deciziilor corecte pe care acesta le ia în astfel de situaţii. Fără concentrare maximă şi o luciditate pe măsură în faţa porţii, ai garantată o vizită doar în scopuri turistice pe Santiago Bernabeu. Schurrle şi-a mai trecut în cont un meci foarte slab, iar lipsa experienţei mânjilor Pulisic şi Dembele, foarte necesară la acest nivel, l-a transformat pe Auba într-un anonim.
Echipa sărbătorește o calificare obținută cu determinare, încredere și fantezie.
Şi repriza secundă am început-o foarte bine, dar la prima acţiune a gazdelor, am fost pedepsiţi. Apărarea noastră visătoare l-a uitat pe acelaşi Benzema fără marcaj, iar acesta a punctat pentru 2-0. Scăpaţi de presiune, am preluat în totalitate cârma jocului. Trecusem de grijile unei înfrângeri. La 2-0 aceasta era sigură. Schmele şi-a mai spălat din păcatele unui joc defensiv de dat uitării, printr-un sprint încântător în careul advers, încheiat cu o pasă de gol pentru Auba. Simţind că se poate, Tuchel a operat imediat două schimbări, renunţând la Pulisic şi Schurrle. În locul lor au intrat Reus şi Mor, şi poate că niciodată nu am avut o bancă atât de generoasă în soluţii. Ei bine, cei doi au contribuit decisiv la golul care ne-a adus şefia grupei. Mor a recuperat o minge în apropierea careului nostru şi a dat o pasă genială pentru Auba. Reus s-a dovedit a fi încă o dată decisiv pentru noi, şi trebuie să ne rugăm cu toţii să fie, de-acum înainte, cel mai sănătos om de pe pământ.
Am încheiat grupa pe prima poziţie, înaintea campioanei Europei şi neînvinşi. Am fost conduşi la Dortmund în două rânduri, iar aici am revenit de la 0-2. Cu un plus de luciditate în prima repriză am fi ieşit învingători, sau dacă arbitrii ar avea voie să acorde penalty împotriva Realului în ultimul minut. Dar n-au… Jocul nostru nu a strălucit, dar am făcut un meci bun, în care tinerii noştri au făcut faţă, până la urmă, presiunii de pe Bernabeu. Şi chiar şi fără strălucire, am plecat neînvinşi de pe terenul Realului. Acest aspect ne poate da un moral bun pentru meciurile din faza eliminatorie. Norocul din ultima vreme la tragerile la sorţi nu cred că s-a îmbunătăţit, aşa că e foarte posibil ca încă din optimi să avem parte de o dublă fierbinte.
Weidenfeller a făcut meciul mare pe care îl așteptam cu toții și pe care legenda dintre buturi îl merita, la apusul carierei.
Suferim în apărare, dar şi-n linia de mijloc, acolo unde Weigl traversează cea mai slabă perioadă a lui la Dortmund, iar cei din jurul lui nu se regăsesc (Castro, Rode, Gotze). Încep să cred că un Şahin ar fi putut fi titular în acest final de an, dar ghinionul turcului pare fără de sfârşit. N-am oprit seria de invincibilitate a Realului, dar încă o dată am fost echipa pozitivă. Dacă ne vom întâlni cu ei în semifinale, îi vom elimina precum în 2013. Iar dacă pregătirea de iarnă ne va aduce un plus în jocul defensiv, iar mijlocaşii centrali ar suferi o transformare radicală în bine, atunci chiar am putea lupta de la egal la egal cu oricine. Dar, după cum zicea şi Reus, tot mai avem nevoie de timp pentru a elimina inconstanţa din jocul nostru. Dar nu cred că putem rezolva această problemă în pauza de iarnă. Însă noi putem visa frumos. CR7? Nu! AMR7 (countdown to Cardiff).