Batman is back! Waiting for Robin…
De ce anume aveam nevoie pentru a depăşi criza de moment? O deplasare la Hamburg. Adică, ultimul stadion pe care am fi vrut să jucăm în acest moment. Ăştia erau într-o criză profundă (ce se prelungeşte de ani buni), dar ne-au tot ciupit în această perioadă (o singură victorie pentru noi în ultimele 10 meciuri jucate acolo). Aveau doar 2 puncte şi 2 goluri marcate şi ocupau cu mândrie ultima poziţie. Şi asta datorită nouă, că doar noi i-am „ajutat” să ajungă acolo, după ce am făcut-o lată la Ingolstadt. Cât despre noi… Căutam de ceva vreme o victorie, precum îşi caută un „jmecher” jumătatea, cu ochelarii de soare montaţi, în cel mai întunecat underground. Singura diferenţă e că, naiba ştie cum, jmecheru’ o scoate la capăt de fiecare dată. Ei bine, au reuşit şi ai noştri să găsească drumul spre fericire, fără să fie nevoiţi să renunţe la ochelarii de soare. Ba, mai mult, Auba a intrat în teren cu Batmobilul.
Pe lângă multele probleme de lot din motive medicale, la meciul de miercuri ne-am trezit cu un caz nou: indisciplină. Nu avea cum să treacă neobservat, întrucât pe la Borussia nu vezi prea des aşa ceva. Ei bine, Auba tot timpul a fost la fel în ceea ce priveşte comportamentul „dezgheţat” din afara terenului, dar şi-a văzut de treaba lui pe aici. Ce-i drept, de-o vreme mi se pare cu gândul departe de Dortmund (sau poate o fi doar îndrăgostit de vreo româncă ce stă pe la Milano). Încă din finalul sezonului trecut observasem că celebrele lui sprinturi s-au rărit. La început am pus asta pe seama jocului de posesie promovat de Tuchel, care ducea la micşorarea spaţiilor din terenul advers. Dar, există totuşi o diferenţă între acel Auba feroce din primele sezoane, care alerga după orice minge trimisă înapoi, de parcă portarul adversarilor era prada sa, şi Auba cel „plimbăreţ” de acum. Rând pe rând, foamea de afirmare, atitudinea din teren şi concentrarea par să se fi diminuat (deşi cifrele arată poate chiar mai bine). Totuşi, momentele acestea fac parte din viaţa unui „star”, iar dacă ar fi vrut să ne arate că sunt chestiuni trecătoare, însemna că-n această partidă trebuia să fie o adevărată fiară. Şi ce să zic… Roarrrrr! În cel mai criticat moment al existenţei sale la Dortmund, se prezintă cu un hattrick în primele 27 de minute ale unei deplasări la Hamburg. A, şi mai dă apoi o boabă imediat după pauză, pentru 4-0. Da, pe Volkspark, această căsuţă a groazei. Şi asta după 4 meciuri fără victorie în Bundesliga. Să-i trăiască fraţii ăia de l-au împins să fie azi odihnit (şi motivat).
Scorul final a fost 2-5. Halucinant! E o ciudăţenie să spui că echipa nu a jucat grozav când înscrie de 5 ori, adică cu un gol mai mult decât în ultimele 4 partide de campionat. Dar cam aşa a fost. Am înscris de 5 ori din 6 şuturi pe poartă, şi cu tot ajutorul posibil primit din partea unui adversar ce se tot chinuie să retrogradeze. Ce-i drept, nici defensiva noastră nu a strâns laude şi a „reuşit” să încaseze tot atâtea goluri câte dăduse Hamburg în primele 9 etape. La fel de halucinant. Cât despre Tuchel… A scos-o la capăt cum numai el ştie. La zărirea primului 11 am rămas mut. Alesese să jucăm cu 5 fundaşi la Hamburg. I-a ieşit, dar parcă tinde să tot complice lucrurile. Dacă pe vremea lui Klopp jucam acelaşi lucru indiferent de adversar sau de scorul înregistrat pe tabelă, Tuchel vrea cu orice preţ să ne arate că are multe soluţii la îndemână. Unele ies, altele nu. Dar nu ştiu dacă e o idee bună să tot schimbi sistemul de joc de la un meci la altul. Poate totul este o parte integrantă a acestui an de teste (?), şi că până la urmă, adversarii vor fi cei care-şi vor schimba stilul de joc când ne vor întâlni.
Urcăm un loc în clasament, cel puţin până după ultimul meci de azi, în care Ţapii îşi pot etala din nou „Modestia”. Iar Bayern a făcut egal. Şi uite aşa, iar începem să ridicăm privirea spre vârful clasamentului, acum când urmează tocmai meciul direct. O victorie… ştiţi voi. Dar până atunci, urmează o pauză. Dacă altădată pauzele „naţionalelor” ne scoteau din ritm şi ne întristau că ne lasă două săptămâni fără meciuri galben-negre, acum cred că aceasta ne va fi utilă. Mai mult, după această pauză poate va reveni şi Reus. Cu toţii avem tricouri cu numele lui pe spate, şi cu toţii ştim cât de util ar fi acum acel Reus din vremurile bune. Totuşi, e absurd să ne închipuim că va juca din primul minut ca şi cum această pauză îndelungată n-ar fi existat, dar un lucru e sigur: prezenţa lui în teren nu are cu ce să dăuneze. Cred că şi el îşi făcea griji, săracu’, la începutul sezonului, cu atâtea nume noi, care de care mai strălucitoare. Ştiind că mai are destul de aşteptat până să revină, sigur şi-a pus problema că locul de titular nu mai e garantat.
Dar niciunul din numele noi din vară nu şi-a câştigat un loc de titular, deşi cu toţii au avut meciuri la dispoziţie în care să arate ce ştiu. Aşadar, ieşi copile cu părul bălai şi râde la soare, doar s-a îndrepta… jocul nostru, tare strâmb şi încâlcit. Însă nici Reus nu mai e acel copil teribil. Accidentările l-au dat înapoi de la maximul de formă cu care ne-a încântat. Anii au trecut şi dintr-un copil minune, mereu prezent la locul de joacă, a ajuns să fie aşteptat precum un rege iubit de întregul popor, pe care l-a avut cândva la picioare. Să sperăm că Reus I cel Mare va urca pe tron cât mai curând. Deocamdată îi avem acolo pe Mor cel Mic, Pulisic cel Tânăr, Dembele cel Tehnic, Gotze cel Dator şi Schurrle cel Iubit (de Tuchel). Adică 3 regi în devenire, necunoscuţi încă în afara Regatului, şi alţi 2 foşti cândva cu „cel Mare” prin nume.