Cu Berlinul spre Berlin (nerecomandat celor sub şi peste 18 ani)
Victoria muncită de la Lisabona era singura înregistrată în ultimele 5 partide jucate. Puţin pentru pretenţiile noastre (în creştere). Fiecare partidă a avut o scuză ataşată. Cu Realul am fost echipa pozitivă şi chiar dacă n-am câştigat, am fost mulţumiţi de jocul echipei. Însă, imediat a venit duşul rece de la Leverkusen, care ne-a tăiat aripile desfăcute larg împotriva campionei Europei. Egalul cu Hertha a fost rezultatul unei evoluţii deconectate parcă de la intensitatea şi responsabilitatea unui meci de Bundesliga, iar lunga listă a indisponibililor a mai adus un -2 la punctajul programat pentru deplasarea la ultima clasată. Ei bine, lotul „available” pentru meciul din această seară nu-i oferea nici el prea multe soluţii lui Tuchel. Weidenfeller este titularul din cupă, dar nu mai făcuse un meci cu adevărat bun din turul cu Liverpool (update in progress…). Cel mai „vechi” produs al nostru nu mai aducea celor din faţa lui siguranţa din trecut, iar aceştia, la rândul lor, sunt departe de a forma un zid de netrecut. N-am mai reuşit să încheiem un meci fără gol primit, de la cele două seturi albe (iar pe lângă acestea, îl mai avem în această categorie doar pe cel din primul tur de cupă). Avem mari probleme în defensivă, iar flancul stâng pare a fi vârful problemei. „Căpitanul” a evoluat neconvingător, dar fără el arătăm şi mai rău. Passlack a fost deportat acolo din lipsă de soluţii. Nu e un experiment al antrenorului, este o soluţie de avarie. Azi mi-am adus aminte de evoluţiile foarte bune avute acolo de Durm, mai ales de acel meci în care l-a anihilat complet pe cel mai în formă Robben din toate timpurile. Cu toate acestea, revenirea lui Sokratis avea menirea să readucă forţă şi siguranţă unei defensive în degringoladă, iar banderola era şi ea pe o mână sigură.
Totuşi, cu cine jucăm? Oaspeţii nu aveau un nume care să ceară atâtea discuţii despre problemele din apărare. Dar, revoluţia în desfăşurare a celor mici din fotbalul actual nu mai avea nevoie de un nou episod. Spre deosebire de celelalte partide fără victorie, orice pas greşit azi însemna eliminarea din competiţie. Inacceptabil aşa ceva, dacă ne gândim că ţinta noastră este o nouă vizită în mai la Berlin, nicidecum să fim gazda unei petreceri berlineze în octombrie. Pentru „unionişti”, acest meci era un adevărat prilej de sărbătoare. Fanii lor nu au stat pe gânduri şi au ţinut morţis să arate ce pot, tocmai pe cel mai viu stadion al planetei. Dar mai întâi, au arătat de ce sunt în stare în afara lui, iar partida a început cu o întârziere de 15 minute. Cât despre ai noştri, de multă vreme nu am mai văzut locuri libere în tribune (probabil se pregătesc pentru marele derby).
Să zicem că am lămurit-o cu defensiva. Dar ce-am găsit în faţa lor? Două nume nou-nouţe: Şahin şi Larsen. Putem spune că „ienicerul” Nuri se află pe la al 5-lea comeback, iar puştiul Larsen a apărut acolo din cauza nenumăratelor absenţe, dar şi datorită faptului că merita şi el această şansă. Şi nu a dezamăgit. Ţinând cont de spusele celei mai credibile surse (Digisport), Larsen poate fi catalogat noul Pulisic, plecat deja la „Barsa”. Am început meciul sechestrând mingea, dar construcţia a fost una anevoioasă. Şarjele rapide pe contraatac ale oaspeţilor ne-au făcut să tremurăm de câteva ori. Acţiunile noastre de atac au părut mai degrabă încâlcite şi la întâmplare, iar faptul că Goetze a fost cel mai periculos om al reprizei, spune totul. Dacă fanii acestuia pregăteau deja laudele la foc mocnit, Şahin şi-a căutat şi el fanii primei tinereţi cu un şut de la distanţă, desprins din vremurile sale de glorie. Iar dacă noi n-am fost în stare s-o băgăm în poartă, am primit un ajutor nesperat de la roşii, chiar înainte de pauză. În repriza secundă ne-am făcut că jucăm iar minutele au tot trecut fără nicio realizare în dreptul alor noştri. Şi cum nu suntem în stare să evităm primirea golului, acesta a venit, pe fondul unei calificări premature. Am apăsat apoi pedala în ultimele 10 minute, dar fără folos. Total nedorit, neprogramat şi fără noimă, am intrat în prelungiri. Realizăm că nu mai batem nici acasă, şi n-o facem nici măcar împotriva ăstora. Jocul scârţâie pe tot locul, şi ne aşteaptă marele derby şi returul decisivului din UCL. Minutele de prelungire s-au dus de parcă nici n-au fost. Nu că am fi jucat noi grozav, ci pentru că nu ne-am ales cu nimic de pe urma lor. Şi uite aşa am ajuns la penalty-uri, cu inimile strânse şi cu toate speranţele puse în „bătrânul” Roman. Iar acesta s-a uitat în ochii musafirilor şi le-a spus clar şi răspicat: „Voi, ăştia, vă întoarceţi la Berlin! Noi venim mai târziu.”
Am scăpat de o mare ruşine aseară, dar avem suficiente semnale că nu-i a bună. Ne-am culcat mai obosiţi decât am fi crezut, şi tot ce ne rămâne de făcut este să sperăm că ne vom trezi, de-a binelea, până sâmbătă la 19:30.