Am cucerit Madridul
Iată că a venit şi momentul ăsta. După atâtea “acuze” cum că suntem în stare să câştigăm în campionat pe când în Europa suntem jaloane, iată că a venit momentul să facem spectacol şi în Europa. Şi în ce grupă! Avem 8 puncte cu două meciuri rămase de disputat în grupele Champions League. Un calcul simplu arată că avem nevoie de un singur punct la Ajax pentru a merge mai departe. Dar ar fi păcat să nu încercăm să profităm de situaţie şi să plecăm în optimi de pe prima poziţie…
Aseară BVB a demonstrat încă o dată de ce este o echipă atât de iubită în Germania şi Europa. Băieţii lui Klopp au făcut încă un meci superb, împinşi de la spate de cei 10.000 de galbeni veniţi de la Dortmund, care s-au auzit mai tare decât cei 70.000 ai lor. Să fiu sincer, meciul l-am urmărit şi nu prea, condiţiile fiind de această natură. Am văzut golurile şi am spicuit pe parcursul meciului, dar fără să înţeleg mare lucru. De aceea, îi voi oferi din nou ocazia lui CivikRO să facă un rezumat:
,,
Optimismul meu a dat roade 😀 Sunt bucuros 75%, pentru că nu am pierdut, dar 25% trist pentru că nu am obţinut cele 3 puncte. Dar per total era normal un rezultat de egalitate, trebuia să avem mai mult curaj în repriza secundă şi să nu ne apărăm în continuu pentru a câştiga. Pe contraatac puteam face ravagii, dar am renunţat prea uşor la oportunităţile avute. Real mi s-a părut cea mai disperată echipă pe care am văzut-o în ultimul timp, pun o presiune fantastică pe arbitrii şi le “merge”. Weidenfeller a făcut un meci foarte bun, dar din păcate a gafat pe final…asta este, ne batem pentru primul loc până în ultima etapă. Cred că avem şanse foarte bune, avem program mai “uşor” (dacă se poate spune asta când jucăm cu City şi Ajax) la prima vedere decât Real şi, în plus, şi rezultatele directe.
Păcat, mare păcat pentru că nu am luat 3 puncte, dar cel mai important e că suntem din nou pe harta mare a Europei, asta e o certitudine. ECHTE LIEBE!
”
De asemenea, un articol foarte bun a apărut şi pe gsp.ro, cu un titlu care mi-a plăcut mult:
,,
Rolls Reus
Borussia nu are doar cei mai frumoşi fani, ci şi o echipă de forţă. O mare de energie şi talent. Dar Realul a egalat-o în ultima clipă!
Borussia e imaginea antrenorului său, Jurgen Klopp. Plină de viaţă, de energie, de plăcere de a juca. Te face să sari din scaun, încîntat de fotbalul pe care îl vezi. Pătimaşii fani ai nemţilor – 10.000 au fost aseară – au de ce să se bucure. Au o echipă frumoasă. Însă n-au mai cîştigat, ca în tur. Au rămas primii în grupă, dar Real e aproape după acest 2-2.
Inteligenţi şi excelent organizaţi în apărare, galben-negrii i-au lăsat pe madrileni să domine la start, dar l-au prins mereu pe Cristiano Ronaldo într-un triunghi fără scăpare. Şi, cînd au pus piciorul pe minge, au ajuns la poartă din cîteva pase extrem de rapide. Un joc reactiv perfect, care a dezechilibrat Madridul.
Raidul lui Schmelzer a fost avertizarea. Apoi, Reus a deschis scorul (28). Şutul său violent aproape l-a şters pe frunte pe Casillas: 0-1. Replica albilor a fost imediată, Pepe a egalat (34), însă, la fel ca acum două săptămîni, la Dortmund, după 1-0 şi 1-1, a urmat 2-1 pentru Borussia. Lewandowski – Grosskreutz – Gotze. Pasă-pasă-gol! La ultima acţiune a primei reprize.
La reluare, Realul a intrat mai agresiv în joc. Callejon a egalat. Totuşi, turcul Tarik Ongun, asistentul arbitrului Cuneyt Cakir, era cu steagul sus. Ofsaid sau nu? O decizie la limită. Cum a fost şi cea din minutul 55, cînd Xabi Alonso a părut că l-a împins pe Reus în careu. Şi a mai fost o fază dificilă pentru arbitri: în plin elan madrilen, după ce Cristiano a ratat uluitor din 6 metri, Kaka a cerut penalty la duelul cu Kehl. Turcul nu a dat. Nemţii credeau că au cîştigat. Nu a fost chiar aşa frumos finalul pentru ei. Ozil a egalat splendid din lovitură liberă. 2-2. Era minutul 89.
”
Aşadar, suntem din nou pe primele pagini ale cotidienelor din Europa întreagă. Rezumatul meciului este aici. Felicitări băieţilor! 🙂
Real Madrid:
Casillas – Ramos, Varane, Pepe, Arbeloa – Modric, Xabi Alonso – di Maria, Özil, Cristiano Ronaldo – Higuain
Borussia Dortmund:
Weidenfeller – Piszczek, Subotic, Hummels, Schmelzer – Gündogan (80′ Perisic), Kehl – Reus (74′ Bender), Götze, Großkreutz – Lewandowski
Goluri: 0-1 Reus (28′), 1-1 Pepe (34′), 1-2 Götze (45′), 2-2 Özil (89′)
Cartonaşe galbene: Großkreutz, Hummels
Arbitru: Cakir (Istanbul)
Echte Liebe.