Real?
Da. Mai Real ca niciodată. Ai noştri flăcăi vărgaţi în galben şi negru au oferit unul dintre cele mai bune meciuri din ultima vreme şi au izbutit să obţină unul dintre cele mai de preţ succese ale clubului, învingând mamutul Real Madrid. Este prima victorie a Borussiei împotriva Realului. Mai mult, acest succes “colorează” şi mai mult palmaresul spaniolilor din deplasările în Germania, aceştia acumulând 17 înfrângeri şi doar o victorie în 24 de întâlniri.
La început, majoritatea dintre noi se mulţumea şi cu un egal, aerul rezervat şi chiar pesimismul regăsindu-se în opiniile de pe blog şi de pe pagina de Facebook. Contextul în care urma să se desfăsoare jocul, ultimele rezultate şi starea de spirit a băieţilor lui Klopp confereau orice, numai încredere nu. Dar de-asta e frumos fotbalul, de-asta sunt nemţii cine sunt şi de-asta iubim cu atâta ardoare Borussia. Pentru că poate evolua complet dezamăgitor în Revierderby, pentru ca după 4 zile să facă instrucţie cu nesuferiţii de spanioli.
Din capul locului trebuie spus că Jurgen Klopp a pregătit meciul exemplar, ce-i drept, ajutat si de revenirile lui Gotze, Schmelzer şi, mai târziu, Gundogan. Băieţii, spre deosebire de abrambureala de sâmbătă, şi-au ştiut fiecare cu exactitate locul şi rolul în cadrul echipei şi toţi au dat ce-au avut mai bun. De la Großkreutz la Reus şi de la Lewa la Hummels, toţi au fost extraordinari şi merită felicitaţi.
Desfăşurarea jocului a fost spectaculoasă, mai ales pentru telespectatorii neutri. Borussia a atacat mai mult şi a avut ocaziile mai numeroase şi mai clare. Madridul a contracarat de fiecare dată extrem de periculos prin Ronaldo, Di Maria, Benzema sau Ozil, dar niciunul nu a reuşit să îşi creeze vreo ocazie clară de gol. Până şi golul lor a venit în urma unui hazard al şugubăţului de Weidenfeller. Dintre galbeni nu s-a remarcat unul anume în mod special, ţoţi reuşind să facă un joc deosebit. Totuşi, o subliniere merită şuturile surprinzător de precise ale lui Kehl, care l-au pus la grele încercări pe Casillas. Statisticile meciului sunt aici.
Ce înseamnă acest meci mai concret? Păi înseamnă că scoatem, după ceva timp, capul în Europa la modul cel mai serios. Am reuşit să impresionăm multă lume prin evoluţiile de până acum si, automat, am câştigat încrederea şi simpatia suporterilor de pe continent. De asemenea, am reuşit să profităm şi de foarte frumosul rezultat de la Amsterdam şi să ne considerăm 90% calificaţi în primăvara Ligii. Nu în ultimul rând, am reuşit să dăm un dos de palmă fotbalului spaniol şi fotbalului european, dacă punem la socoteală rezultatele tuturor echipelor nemţeşti din Champions League. Ah, de când aşteptam asta…
Mai multe nu mai zic. Vă las pe voi să vă întreceţi în epitete şi declaraţii pentru Klopp şi compania. 🙂
Borussia Dortmund: Weidenfeller – Piszczek, Subotic, Hummels, Schmelzer – Bender (67′ Gündogan), Kehl – Reus (91′ Perisic), Götze (87′ Schieber), Großkreutz – Lewandowski
Real Madrid: Casillas – Sergio Ramos, Varane, Pepe, Essien – Khedira, Xabi Alonso – di Maria, Özil, Cristiano Ronaldo – Higuain
Goluri: 1-0 Lewandowski (36′, Kehl), 1-1 Ronaldo (38′, Özil), 2-1 Schmelzer (64′)
Cartonaşe galbene: – Ramos, Xabi Alonso
Arbitru: Kassai (Ungaria)
Echte Liebe.