Revoluţia copiilor: “Fanthomas” readuce fotbalul cu zâmbetul pe buze la Dortmund
Întotdeauna este dificil să fii nevoit să reconstruieşti ceva de la zero. Numai simplul fapt că ştii ce muncă te aşteaptă te face să te apuci cu mâinile de cap şi să mai ceri o bere celui mai apropiat chelner. Ca să nu mai vorbim despre cât de apăsător este momentul în care îţi dai seama că tocmai ai renunţat la o muncă ce ţi-a consumat timpul şi nervii fără să obţii rezultate fantastice. Totuşi, dincolo de tot acest gri, există şi mult galben. 🙂 A avea curajul să îţi asumi un nou început, care vine la pachet cu toate încercările prezentului şi incertitudinile viitorului, dovedeşte un caracter deosebit şi o coloană foarte puternică. Slavă Domnului, nici Borussia, nici Tuchel nu duc lipsă de aşa ceva.
“Fanthomas”, personajul de care Borussia avea nevoie
După încheierea “erei Klopp”, Thomas Tuchel a avut “onoranta” sarcină de a începe munca la un club aflat într-un blocaj funcţional la aproape toate nivelurile. Cu toate neajunsurile debutului şi cu tot cu presiunea uriaşă care îi apăsa pe umeri, a reuşit să producă, din materialul clientului, unul dintre cele mai bune sezoane din istoria clubului. Iar dacă îndrăznim să aruncăm puţin privirea în urmă cu doi ani, când am cunoscut una dintre cele mai şocante scăderi de formă din câte au fost, ne dăm seama mult mai bine de reuşita antrenorului venit de la Mainz. A schimbat pe ici, pe colo câte ceva în modul de exprimare a echipei şi a reuşit să încropească o trupă competitivă, fără rival în Bundesliga de la locul 2 în jos. Dacă mă întrebaţi, setea de revenire în fruntea clasamentului a fost atât de mare după sincopa din sezonul precedent, încât mulţi dintre noi nu am observat (sau nu am vrut să o facem) că Borussia pierduse ceva esenţial, cu care Jurgen ne obişnuise cu ani înainte, dar de care nici el nu s-a mai bucurat în ultimul său an pe banca noastră: plăcerea jocului. Dar la asta voi reveni mai târziu puţin.
Când Thomas Tuchel a fost anunţat cu mult tam-tam ca fiind succesorul lui Jurgen Klopp pe banca Borussiei, lumea din Germania a luat-o razna complet. Îmi aduc aminte şi acum de isteria fabuloasă care s-a produs la prima lui conferinţă de presă, când toate televiziunile şi site-urile transmiteau live evenimentul. Recunosc şi nu mă sfiesc să spun că l-am privit cu neîncredere la început. Am fost conştient de calităţile pe care le are şi de faptul că posedă toate atuurile pentru a deveni un antrenor important în Europa, dar, în acelaşi timp, imaginea de om dificil pe care şi-a creat-o pe unde a lucrat m-a făcut să fiu rezervat în ceea ce-l priveşte. Ştiam că lângă W&Z nu e loc de circ. Ei bine, m-am înşelat şi nici nu vă imaginaţi cât de mult mă bucur că am făcut-o! Din punctul meu de vedere, Tuchel este fix antrenorul de care avem nevoie. Pare suficient de matur pentru a pune la punct un plan pe termen lung şi suficient de capabil pentru a-l şi implementa cu succes. Ok, veţi sări în capul meu să îmi reamintiţi că a dat chix în singurele examene cu adevărat importante pe care le-a susţinut sezonul trecut (cu Bayern şi Liverpool), dar eu sunt de părere că Tuchel a demonstrat că ştie să înveţe din greşeli. Plus că, vă rog mult să nu uităm un lucru esenţial: sezonul trecut a fost primul pentru el la un club cu pretenţii!
Sunt multe lucrurile prin care “Fanthomas” a reuşit să fure privirile în Bundesliga. Unul dintre acestea este “fotbalul total” propus de echipele antrenate de el. Sau “fotbalul-şampanie”, poftim, ca să îl citez pe Cristi Petre. Nu de puţine ori i-am auzit pe comentatorii Eurosport 2 rostind aceste cuvinte atât la adresa Borussiei lui Klopp, cât şi la cea a Mainz-ului condus de Tuchel.
Punându-i faţă în faţă pe Jurgen şi pe Thomas, realizezi că, practic, sunt făcuţi din acelaşi aluat. Ambii au avut succes la Mainz încă de tineri, ambii au ajuns la Dortmund ca viitoare destinaţie. Ca să nu mai vorbim că, atât Klopp cât şi Tuchel, sunt adepţii unui angajament draconic pe terenul de fotbal. Totuşi, din punct de vedere al stilului de joc, diferenţele sunt sesizabile cu mai mare uşurinţă. În vreme ce Jurgen Klopp este adeptul deja mult-prea-mediatizatului heavy metal, la Tuchel lucrurile sunt ceva mai aşezate, mai calculate. Principala diferenţă dintre stilurile implementate de cei doi constă în modul în care jucătorii înţeleg să se raporteze la sistemul de joc ales. Dacă Borussia lui Jurgen era aceeaşi meci de meci, cu fiecare jucător făcându-şi la sânge treaba pe bucăţica lui de teren, Borussia lui Thomas, chiar dacă asemănătoare din punct de vedere al aşezării în teren, oferă o libertate mult mai mare jucătorilor şi exprimării acestora (aţi văzut ce s-a întâmplat cu Miki când a “primit” libertatea pe care şi-a dorit-o). Tuchel iubeşte mişcarea continuă din teren, este un antrenor dinamic şi, bag de seamă, adoră să experimenteze. În piesa lui, actorii trebuie să facă în dese rânduri schimb de roluri şi să fie capabili să cunoască inclusiv replicile colegilor de scenă. În fraza asta stă de fapt întreaga filosofie din spatele echipelor pregătite de Thomas, care este un mare admirator al jucătorilor polivalenţi.
Ca să vă faceţi o idee, vă rog să aruncaţi o privire asupra numelor transferate de noi în această perioadă de mercato. Toţi sunt capabili să acopere 2-3 poziţii fără probleme şi toţi sunt mingicari. Puteţi spune care, cum si unde va juca în noul sezon? Nu cred. În momentul de faţă, este imposibil de anticipat formula de start a Borussiei în meciul de debut cu Mainz, având în vedere multitudinea de variante existente, de valoarea apropiată a jucătorilor şi numărul mare al acestora. Să ştiţi că eu îl suspectez pe Tuchel că nu îl agreează foarte mult pe Kuba, fix din acest motiv: că nu este polivalent.
Rezumând, Thomas Tuchel este tipul de antrenor cerebral care nu lasă absolut niciun detaliu la voia întâmplării. Fiţi siguri că mutările lui sunt precise, iar W&Z acţionează ţintit, tocmai pentru a elimina hazardul din ecuaţie. Cert este că “Fanthomas” vrea să construiască la Dortmund o maşinărie de fotbal-total, doar că o va face altfel decât am fost obişnuiţi până acum.
Fotbal tânăr şi zâmbăreţ
Promiteam mai sus că voi reveni asupra unei teme pe care eu cred că am scăpat-o din vedere în ultimele 2-3 sezoane: plăcerea jocului. Sunt ferm convins că ţineţi minte foarte clar perioada 2010-2013 şi ceea ce mulţi consideră ca fiind cea mai bună generaţie din istoria clubului. Eu nu ştiu dacă a fost cea mai bună, dar pot spune cu mâna pe inimă că acei ani mi-au dezvăluit cea mai spectaculoasă echipă de fotbal pe care am văzut-o vreodată. De fapt, când spun echipă de fotbal minimalizez contribuţia managementului, a marketingului, a suporterilor, a oraşului. Ceea ce s-a întâmplat la Dortmund în acea perioadă a fost parcă desprins dintr-o carte de ficţiune. Oricum, ce a fost a fost şi aşa cum a venit, aşa a şi plecat: aproape brusc.
După anul 2013, că ne place sau nu să vorbim despre aceste lucruri, lucrurile şi-au pierdut încet-repejor din vrajă şi un strat subţire de praf s-a aşternut pe acea aură de echipă-minune. Locul de joacă al copiilor a fost luat de alţii mai mari decât ei şi mai copţi, iar asta a făcut ca flacăra să ardă din ce în ce mai puţin. Suporterii neutri şi presa, două entităţi care pur şi simplu ne idolatrizau în acea perioadă şi care erau fascinate de hărmălaia pe care Shinj şi compania o făceau la locul de joacă, au început să îşi piardă interesul în clubul nostru. Ajunşi în 2016, odată cu plecarea lui Hummels, imaginea clubului ajunsese să aibă de suferit serios. De la +100 în 2013, a ajuns aproape de 0 în ciudatul an 2015 şi a cunoscut valori negative la începutul acestei veri, după toată telenovela despărţirii de trei jucători altădată vitali în angrenajul clubului. Puşi în faţa faptului împlinit, W&Z&T nu au avut decât două opţiuni: să continue să cârpească echipa actuală sau să îşi asume o reconstrucţie din temelii. Din fericire, au ales corect.
Probabil că, pentru cei nefamiliarizaţi cu ultimele noutăţi din Bundesliga, la prima vedere, plecările lui Hummels, Gundogan şi Mkhitaryan reprezintă o adevărată sincopă peste care Borussia nu va mai putea trece. Sunt convins că există mulţi specialişti în trening pe la casele de pariuri care deja au mizat sume consistente că nu vom termina campionatul între primele 5 sau 10 sau 15, naiba ştie. Dar ceea ce nu ştiu acei oameni şi alţii ca ei, este faptul că suporterii Borussiei Dortmund au trecut prin altele mult mai grele şi că ei văd în asta o uriaşă oporunitate de dezvoltare a clubului, nicidecum un capăt de ţară. Doar s-au mai confruntat cu o situaţie similară şi acum 6-8 ani… Parcă!
Şi pentru a vorbi în baza unor lucruri concrete, ieri, pe Twitter şi Facebook au zbârnâit sute de fotografii şi filmuleţe de la primul antrenament al Borussiei Dortmund din noul sezon, o euforie generală abătându-se asupra cartierului galben al Germaniei. Bineînţeles că acest lucru nu este o întâmplare. Aşteptările sunt foarte mari în rândul suporterilor, iar curiozitatea deja atinge punctul critic de suportabilitate. Ne desparte ceva mai mult de o lună de debutul oficial al noului sezon, dar timpul parcă stă în loc. Borussia se află faţă în faţă cu viitorul şi, de ce nu, cu propriul destin, după unul dintre cele mai spectaculoase procese de reconstrucţie care au avut loc de mulţi ani încoace.
Când afirm că aşteptările sunt mari în rândul suporterilor şi a mass-media, ştiu exact pe ce mă bazez. Cei ce iubesc Borussia necondiţionat s-au detaşat întotdeauna de omologii lor din ţară sau străinătate privitor la modul cum percep ei acest sport şi la cum îl înţeleg. Să ştiţi că speranţele fanilor nu sunt de ordin “material” neapărat. Cel puţin nu din primul an. Borussia este un club obişnuit să aspire la vremuri demne de o cauză mai bună, iar un an în plus, “irosit cu folos”, nu reprezintă o tragedie pentru nimeni, ba din contră, aş putea spune.
Anul acesta, Borussia Dortmund poate reînvăţa să joace cu şi de plăcere şi să se bucure de fotbal, fără să mai fie constrânsă de lupta cu echipa X sau Y, de lipsa trofeelor sau mai ştiu eu ce. Vom învăţa din nou ce este răbdarea şi la ce ne ajută ea, iar presiunea unor rezultate imediate va dispărea. Campania de achiziţii, care ne-a adus în curte jucători foarte tineri şi extrem de talentaţi, precum Dembele şi Mor, Raphael şi Merino, Rode şi Bartra, este un rebranding de care aveam nevoie. Mişcarea de trupe pe care Watzke a numit-o “cea mai importantă din ultimii 10 ani” (doar 10?) reprezintă o gură enormă de oxigen pentru echipă şi pentru suporteri şi un boost de încredere de care conducerea avea mare nevoie (mai ales că a cam ridicat multe sprâncene în ultimii ani în urma deciziilor pe care le-a luat). Singurii care probabil că nu simt nevoia să sărbătorească neapărat sunt cei de pe banca tehnică, ei urmând să aibă de tras în draci pentru a pune echipa pe picioare cât mai repede cu putinţă.
Trebuie spus şi că fascinaţia tinerilor a prins întotdeauna pe Westfalenstadion. Începând cu Lars Ricken, cel care a deţinut pentru mult timp recordul clubului în ceea ce priveşte vârsta debutului pentru echipa mare şi care a marcat, în 1997, la doar 21 de ani, golul decisiv care a făcut-o pe Borussia regina Europei, continuând cu Şahin (cel care a bătut recordul de vârstă al lui Ricken) şi “grădiniţa” lui Klopp. Revoluţia lui Tuchel din 2016 nu face decât să continue ceea ce, de-a lungul istoriei, pentru BVB a reprezentat firescul. Bine, acum nu ştiu la ce nivel se situează Tuchel faţă de Klopp din punct de vedere al capacităţii de a îi motiva pe tineri, dar am curajul să spun că nu e departe, iar asta îmi dă încredere că rezultatul va fi un succes.
Bineînţeles că acest proiect poate să meargă, precum, la fel de bine poate să nu o facă. Orice mutare curajoasă dintr-un anumit domeniu îşi are riscurile ei. Performanţa şi trofeele nu sunt obţinute din oficiu, doar pentru că am îndrăznit să alegem acest drum. Pentru a putea pune mâna pe trofee şi pentru a putea bea din cupa victoriei avem foarte mult de tras şi de îndurat, dar de ce nu am face-o?
De asemenea, este inutil să mai spunem cât de absurde sunt comentariile de genul “ca echipa lui Klopp din 2012 nu va fi”. Comparaţiile dintre Borussia de atunci şi Borussia de acum, dintre Jurgen şi Thomas, trebuie să fie stârpite de la rădăcină, pentru că nu aduc nimic bun, ba din contră.
În orice caz, de un lucru sunt sigur: toţi jucătorii care au semnat cu noi acum, în această pauză competiţională, vor juca fotbal la acest club cu o mare plăcere, ceea ce nu pot spune că ar fi rămas valabil în cazul celor trei plecaţi, dar asta e altă discuţie. O vor face fie pentru că sunt tineri şi extrem de talentaţi şi se află pentru prima dată în postura de a juca pe unul dintre cele mai frumoase stadioane de fotbal din lume, fie pentru că sunt jucători foarte buni dar nu au avut ocazia să se exprime la echipele de club de unde au venit (Bartra şi Rode). Sunt absolut convins că Borussia Dortmund va arăta spectaculos în decurs de 1-2 ani cu toţi aceşti tineri care se alătură lui Weigl, Pulisic şi Passlack şi că va câştiga ceva important. Până atunci însă, nu ne rămâne decât să îi privim la lucru, să urlăm pentru ei la fiecare dribling, să îi aplaudăm la fiecare reuşită şi să îi încurajăm la fiecare eşec. Sunt sigur că ne aşteaptă vremuri extrem de frumoase lângă ei. Are grijă “Fanthomas” de asta.