Tottenham-Hotspur-v-Borussia-Dortmund-UEFA-Champions-League

Wembley 13

Seara de ieri n-a fost una care să aducă bucurie în lumea noastră, a galben-negrilor. Am debutat într-un nou sezon de Champions League, însă am făcut-o cu stângul. De fapt, dacă e să o luăm cu începutul, am pornit cu stângul încă de la tragerea la sorţi. Dacă scotocim prin rezultatele de după acea seară de mai, când am căutat gloria continentală pe iarba londoneză, descoperim că aseară ne-am aflat, atât în locul, cât şi în momentul nepotrivit. Wembley-ul nu ne aduce noroc. E normal ca atunci când rostim numele arenei londoneze, gândul să ne zboare la acea finală pierdută acolo, cea care aduce bucuria supremă în fotbal. Similitudini există: am fost conduşi cu 1-0, am egalat rapid la 1, dar am pierdut, fiind ajutaţi din răsputeri să facem asta, şi atunci şi acum, de către o brigadă de macaronari. Deşi au trecut doar 4 ani de atunci, singurul jucător care a început ambele partide a fost Lukasz Piszczek (Şahin a intrat în min. 91 al acelei finale). Şi ca un făcut, parcă tocmai ultimul nostru polonez a fost cel mai slab jucător de pe teren (la unison cu întreaga defensivă). Şi pentru că am stabilit că Wembley-ul nu ne aduce noroc, ei bine, nici momentul nu a fost potrivit. De la finala germană jucată la Londra, am disputat 8 meciuri într-o zi de 13. Şi am putea spune că bilanţul este pozitiv, cu 5 victorii, un egal şi două înfrângeri. Însă, toate acele victorii le-am obţinut pe teren propriu. Aseară am bifat cel de-al 3-lea meci jucat în deplasare, într-o zi de 13, pe care n-am reuşit să-l câştigăm.

Analizând aceste date, atâta timp cât returul nu se joacă şi el tot pe Wembley şi nu vom fi arbitraţi de astfel de macaronari, nu avem motive să considerăm că am pierdut calificarea, încă din prima etapă. Configuraţia grupei ne-a cam obligat să spunem că ne batem cu Tottenham pentru locul 2. Din acest motiv, înfrângerea de aseară ne-a redus serios şansele de calificare. Ciprioţii sunt condamnaţi la zero puncte, dar pe madrileni nu-i obligă nimeni să le adune pe toate 18. S-a văzut şi anul trecut, când am încheiat grupa înaintea lor. La cum au jucat aseară englezii, nu mă aştept să scoată ceva din meciurile cu Realul, poate doar dacă Ramos & Co. îl prind pe Tamaş în vizită de lucru pe la Londra, în noaptea de dinaintea meciului. Am face bine ca încă din etapa următoare să anulăm şansa Realului de a face maxim de puncte, că altfel primăvara noastră europeană e în pericol să piardă o literă (de la UCL la EL).

Bosz-ul nostru a apelat la prima rotaţie a cadrelor, încă de la primul meci jucat la o distanţă redusă de precedentul. Pentru prima dată, Toprak, Toljan, Dahoud şi Yarmolenko au fost titulari în tricoul nostru, iar Kagawa după ceva vreme. Apariţia acestor nume pe foaia de joc a ridicat nivelul de nerăbdare, ce oricum era dat în clocot pe la noi. Însă nici n-am apucat să scoatem berea de la rece că plasa lui Burki avea deja de lucru. În urma unui atac rapid pe stânga, Son – eternul nostru “prieten”, trece în grabă pe lângă Papa şi înscrie cel de-al 7-lea gol în poarta noastră. Dar, în loc să amuţesc de la acest gol primit aşa de repede, am zbierat cât am putut: “Ce? Pe unde a intrat asta?” Şi bineînţeles, am aşteptat o reluare dintr-un unghi mai adecvat, să văd ce n-a văzut Burki. Nu de alta, dar fiind vorba de acel unghi şi de o minge în plasă, mi-a venit în minte golul „turcesc” al lui Kiessling, fostul coleg al lui Son. Reluarea a fost însă edificatoare: Burki a uitat că prima lui grijă ar trebui să fie colţul scurt. Scăpat fiind de grija că poate n-a fost gol, m-am putut concetra pe partea cu liniştea. Dar n-a ţinut mult, pentru că înlocuitorul lui Dembele a băgat una à la Dembele. În urma unui un-doi cu Kagawa, Yarmolenko a trimis mingea în vinclu, iar noi uitaserăm deja de acel gol primit. Partea mai proastă a fost că şi băieţii din teren au uitat prea repede de cum au stat treburile la acel gol, şi după doar 5 minute, au primit un fel de reluare a acestuia. Wrestler-ul Kane câştigă două lupte la puncte cu Sokratis şi Şahin, iar arbitrul uită pentru moment că e vorba de un meci de fotbal şi acordă punctele celui rămas în picioare. Acesta ajunge şi el în careul nostru şi, din păcate, n-a uitat că Burki are azi scurtul lăsat la liber. O bagă tot pe acolo, iar noi arătăm lumii întregi că suntem în stare să luăm două goluri într-un sfert de oră, în urma unor faze în care adversarii nu au dat nicio pasă în jumătatea noastră de teren.

Trecem cu ceva noduri în gât şi peste acest gol şi ne îmbărbătăm că o scoatem la capăt cu posesia prelungită şi cu gândul că n-or juca şi ăştia precum a făcut-o Freiburg. Dar, nord-londonezii tocmai asta au făcut în prima parte a jocului, şi deşi am controlat autoritar restul reprizei, nu am reuşit să intrăm cu folos în careul advers. Cel mai aproape de gol am fost când Pulisic i-a dat-o prea în spate lui Auba sau Auba prea în faţă lui Pulisic. După pauză, spaţiile din defensiva noastră se măresc, aşa că albii încep să-şi facă apariţia şi cu ratări, spre deosebire de prima repriză, în care s-au mulţumit doar cu golurile. Auba reia minunat, după o centrare excelentă a lui Şahin, dar când să se bucure (de noi ce să mai zic?), macaronarul responsabil are o erecţie la fanion, şi se trezeşte cu el ridicat, fără un motiv anume. Înghiţim în sec, înjurăm printre dinţi sau să audă toţi vecinii, şi hai pe ei! Dar, când să ne căţărăm mai bine pe ei, ne trezim că defensiva cedează din nou. Piszczek strânge inexplicabil în centru, lăsându-l pe Kane orfan în careul nostru. Se face 3-1 şi, de data asta, chiar se face linişte. Ai noştri nu mai reuşesc mare lucru în afara posesiei, şi a unei ocazii mari trecute în dreptul lui Auba, iar meciul se încheie. Însă, nu înainte ca Goetze să ia un cot de roşu (decât să fi dat fluieraşul acel roşu, mai bine dădea un simplu fault la golul 2).

Nu strângem foarte multe pozitive după acest meci. E greu să le facem loc, când mintea ne fuge continuu la felul cum ne-am apărat. Poate l-aş menţiona pe Yarmolenko, pentru gol şi câteva acţiuni în care a arătat destul de bine. Nu-i frumos să-i pomenim şi minusurile, având în vedere că e la primul meci ca titular, dar au fost destul de vizibile dispariţiile din joc, întinse pe minute bune, sau lipsa unui joc defensiv adecvat. Ce-i drept, nu prea avea ce căuta să ajute defensiva, când noi am avut tot meciul nevoie să înscriem, dar şi Piszczek era mai stăpân pe el când „fratele” Kuba îi ţinea spatele. Povestea din acest sezon (varianta londoneză) a primelor echipe din Anglia (1963), respectiv Germania (1966), care au cucerit un trofeu european (Cupa Cupelor), se încheie cu bucurie în rândul albilor şi cu amărăciune pentru galbeni. Dar, dacă am început cu date care spun că ziua de 13 în deplasare nu-i cu noroc pentru noi, şi nici Wembley-ul, poate ar trebui să lăsăm aceleaşi date să vorbească: în toate celelalte 3 campanii în care am pierdut primul meci dintr-o grupă UCL, am mers apoi mai departe.

 


Editorialist


0 comments

Toate drepturile rezervate. BVB09.ro 2012-2016