Agonia de după extaz
Am plecat la Frankfurt cu moralul sus de tot. Ultimele victorii au adus multă încredere în rândul fanilor, şi se credea că şi-n rândul jucătorilor. Singurul care se prezenta cu moralul la pământ era Roman Weidenfeller. Chiar a declarat după meciul cu Legia că seara lui a fost una groaznică şi că nu poate decât să se bucure că atacul şi-a făcut mult mai bine treaba decât şi-a făcut-o apărarea. Iar dacă în poartă l-am fi avut pe Burki, aflat într-o formă foarte bună înainte de operaţia la mână, cred că am fi avut o cotă mult mai mică la casele de pariuri pentru acest meci. Într-adevăr, poarta noastră (cu tot cu apărarea din faţa ei) părea a fi marea problemă, mai ales că aveam de jucat împotriva unei echipe neînvinse pe propriul teren în acest sezon, şi cu gol marcat în toate cele 5 meciuri jucate. Istoria întâlnirilor directe părea să nu conteze azi. Totuşi, trebuie precizat că Eintracht este echipa în faţa căreia am obţinut cele mai multe victorii, şi că, după Hamburg, tot ei sunt cei în poarta cărora am marcat cele mai multe goluri. O pagină a acestei istorii îi aducea o bucurie şi lui Weidenfeller – Eintracht este echipa împotriva căreia avem cele mai multe meciuri fără gol primit (25). Ei bine, când istoria e de partea ta, nu o dai uitării. În schimb, trebuia s-o uităm pe cea recentă, care zicea că-n ultimele două deplasări am pierdut fără să marcăm. Dar, încă o dată, eram salvaţi de cea all-time, conform căreia gazdele de azi nu reuşiseră niciodată să păstreze cifra 0 în dreptul golurilor încasate de la noi pentru 3 partide consecutive acolo. Dar azi, nu ne-a ajutat cu nimic că am marcat un gol.
Fiecare meci are istoria lui, iar tot ce rămâne după el sunt simple date statistice. Primul 11 gândit de noi avea şanse, după mult timp, să fie acelaşi cu cel gândit de Tuchel. După evoluţia entuziasmantă avută la prima apariţie după o jumătate de an de absenţă, prezenţa lui Reus pe bancă ne făcea parcă să aşteptăm mai degrabă ultima jumătate de oră decât debutul partidei. Era destul de logic ca după cele 90 de minute jucate „din prima” miercuri, să nu figureze azi în primul 11. Dar, introducerea lui în teren în repriza secundă era o certitudine. Şi s-a demonstrat a fi chiar o necesitate. Ei bine, primul 11 nu l-am ghicit. Ramos le-a luat faţa unor „profesionişti” de bandă precum Dembele sau Pulisic. Tuchel a început meciul extrem de precaut, poate chiar exagerat de precaut în faţa unei echipe defensive precum cea a Vulturilor. Încercând să ascundă erorile defensive, a optat pentru o formulă care să ţină cât mai mult de minge. Şi cam asta s-a întâmplat în prima repriză, în care gazdele nu s-au apropiat de poarta veteranului nostru, iar noi am pus prea puţin în pericol poarta adversă (doar două ocazii ratate prin Schurrle şi Aubameyang).
Ce n-a luat însă Tuchel în calcul a fost faptul că, imediat după pauză, cei de la Eintracht vor avea mingea. Mai exact, o lovitură liberă din punctul de la centrul terenului, iar noi am tot demonstrat cât de vulnerabili suntem la acest gen de faze fixe. Nici nu ne-am aşezat bine în teren la reluarea jocului că eram deja conduşi pe tabelă. Iar aici chiar nu mai e vorba despre o remarcă sarcastică. Noi chiar nu eram aşezaţi în teren. O lipsă cruntă de concentrare şi organizare a făcut ca gazdele să plimbe mingea în voie şi să apară cu un închizător liber pe o rază incredibil de mare la marginea careului nostru. Au urmat minute bune de precipitare în jocul nostru, iar Tuchel a relizat că nu-i a bună. A făcut toate cele 3 schimbări înainte să parcurgem prima oră de joc. Intrările lui Reus şi Dembele putem spune că s-au făcut singure, atât de logice erau, dar introducerea lui Rode a lăsat ceva semne de întrebare. Din păcate şi ceva urmări, întrucât ex-Vulturul nu a intrat deloc în meci, până la finalul acestuia. Am început să ducem jocul tot mai mult spre poarta adversă, graţie unui Reus extrem de motivat (caracteristică absentă cu desăvârşire la alţi jucători), dar mai ales datorită pătrunderilor cu driblinguri în regim de viteză, marca Dembele. Una dintre acestea s-a soldat cu o centrare perfectă şi o lovitură de cap magistrală a lui Auba. Am sărit în sus, am savurat primele două reluări, dar pe a 3-a n-am mai reuşit s-o vedem pentru că aveam camera pe Weidenfeller cum scoate iar mingea din poartă. Acum ce s-a mai întâmplat? Ei bine, aceeaşi fază fixă dătătoare de probleme, din punctul de la centrul terenului. Weidenfeller s-a arătat mai eficient la fazele fixe bătute de pe punctul de la 11 m (vezi meciul cu Union Berlin), decât la cele de la mijlocul terenului.
Am pierdut din nou. A 3-a înfrângere din cele 6 deplasări. Am coborât pe 6, dar avem şanse foarte mari să încheiem etapa pe 7. Dezamăgirea este mare, pentru că realizăm că bruma de speranţe la titlu, aşezată după victoria cu Bayern, s-a topit instantaneu la prima apariţie a unui soare cu dinţi. Sincer să fiu, eram convins că vom avea azi o evoluţie convingătoare. Luam în calcul şi un egal, dar cu goluri încasate pe nedrept şi din cauza unor erori defensive (sau de portar), dar cu o prestaţie solidă a unei ofensive care în urmă cu 4 zile marcase de 8 ori. Însă, a intervenit nebunia legată de acestă echipă. Cu Bayern mă aşteptam să pierdem, dar am câştigat prin determinare. Azi eram convins că aceeaşi determinare va face diferenţa, dar nu am avut-o. Inconsistenţă, decalaje mari de atitudine de la o partidă la alta, erori defensive şi lipsa unui joc legat – toate acestea sunt de găsit la o echipă în formare, cu multe noutăţi, şi cu lipsa unor lideri în teren pentru fiecare compartiment în parte. Sokratis este de neînlocuit, dar trebuie să recunosc că Hummels avea şi calitatea de a aşeza jocul defensiv din jurul lui. Weigl rămâne o mare speranţă, leagă bine partea inferioară a mijlocului de apărare, dar ducerea mingii (cu folos) în faţă rămâne o mare problemă. Sub nicio formă nu avem un lider la mijlocul terenului care să dicteze tempo-ul acţiunilor poziţionale. Şi, până la urmă, degeaba dăm golgheterul campionatului, dacă ceilalţi conducători de compartimente lipsesc.
Lista remarcaţilor este una scurtă. Mi-a plăcut foarte mult Piszczek. Lângă el i-aş pune pe cei care au adus viaţă în jocul nostru adormit (Reus şi Dembele) şi pe Auba, care s-a zbătut în faţă fără prea mult ajutor din spate în prima oră de joc. N-ar strica să-l trec acolo şi pe Sokratis pentru determinare (şi că a îndurat şi n-a reacţionat la atacurile sârbului arţăgos). Nu deschid şi o listă a celor care au dezamăgit azi, că nu mai închei niciodată acest articol.
Prestaţia de azi mi-a adus multă dezamăgire. Şi asta pentru că mă aşteptam la victorie. Păcatul poate că e al meu, pentru că tocmai eu ziceam cu o săptămână în urmă că noi, fanii Borussiei, nu trebuie să aşteptăm victoriile, ci doar să ne bucurăm de ele. Sper din tot sufletul să fim pe drumul cel bun, iar necazurile de acum să fie doar reflexia faptului că nu avem încă o confirmare pe acestă linie.