Logo
My Journal
Blog

Timeline

Blog

A fost sau n-a fost… Derby?

29 octombrie 2016. O zi ca oricare alta? Nici vorbă! Există doar două astfel de zile într-un an. Şi, nici măcar aceste două zile nu sunt identice. Cea de acum avea un plus de importanţă, pentru că întâlneam marea rivală în propria casă, în faţa întregii inimi galben-negre, nu doar a aortei ce are dreptul să intre în cutia toracică a duşmanului. E meciul în care Zidul Galben este ridicat din cele mai gălăgioase materiale de construcţii, şi-n care tot restul stadionului devine o prelungire a acestuia, formând o fortăreaţă la ale cărei porţi vin duşmanii în straie albastre. Lupta se decide cum nu se poate mai frumos: un duel pe viaţă şi pe moarte între căpeteniile celor două grupări (asta pentru că, metaforic vorbind, pentru acel fan din Zid, înfrângerea în acest meci înseamnă moarte). Aceştia intră în arenă, îşi dau mâna la mijlocul terenului, îşi aleg alţi 10 gladiatori, şi de îndată ce aud semnalul de luptă, se aşează în formaţia de atac/apărare, scot săbiile sau ţin scuturile şi caută manevra care să ducă spre lovitura decisivă. Dar nu e indicat să descriu o astfel de luptă. Asta pentru că scenele de luptă duc, în general, la plictisirea cititorului. Nu interesează pe nimeni cât de tare lucesc săbiile, iar în cazul nostru, nu suntem curioşi nici de ceea ce gândeşte antagonistul. Intriga născută din dialog, negocieri sau trădări, nu are nici ea acoperire. În plus, singurul caz în care ar avea rost să scrii despre o scenă de luptă în care eroul pozitiv pierde lupta, este cel în care îşi pierde şi viaţa. Punctezi la capitolul dramatism, dar oare nu suntem sătui de atâtea drame? Şi mai mult, eroul nostru pozitiv n-ar putea pierde decât bătălii, niciodată eternul război (în pragul falimentului nu ajungi decât o dată, dacă pui apoi un cap pe umeri). Dar ce-i de făcut acum? Eroul nostru nici nu a pierdut şi nici nu a câştigat (deşi… acest egal seamănă mai mult a înfrângere). Şi atunci, despre ce luptă vorbesc aici? Ei bine, despre eterna luptă din tribună, de lângă stadion, din fiecare colţ al celor două oraşe, şi din inima fiecărui fan al celor două echipe. Iar acest derby a lăsat impresia că lupta s-a dat doar acolo.
g_schalke_tuchel_4_bvbnachrichtenbild_regular
 
Norocul meu (şi al vostru) este că avem de-a face, de fapt, cu un meci de fotbal.  În acest domeniu, cu toţii suntem antrenori, preşedinţi de club sau jucători. Aşadar, ştim foarte bine ce să analizăm şi ce să criticăm. Nu poate nimeni să ne convingă că nu-i aşa. Totuşi, nu voi vorbi despre cum aş fi pregătit eu meciul, ci despre cum a făcut-o antrenorul nostru. Gata! Am vorbit despre tactica antrenorului. Nu vreau să fiu aspru cu Tuchel, dar nu e nici momentul să-l laud. De când e la echipă, l-am mai criticat o singură dată – în precedentul Revierderby din primăvara acestui an. Atunci nu a forţat niciun moment o victorie la îndemână pe terenul rivalei. Nu ne era de niciun folos în economia clasamentului, dar era nevoie de doar un +5% la mobilizare din partea lui, iar fanii ar fi avut motiv de bucurie pentru jumătate de an. Pentru meciul de ieri nu voi face referire la niciun jucător. Dacă aş fi considerat că trebuia să menţionez vreun nume, o făceam. Cu foarte mici diferenţe, aceştia au jucat în nota echipei. Iar când nota echipei e mică, toate privirile se îndreaptă spre banca tehnică. Fie că vrem să recunoaştem asta sau nu, trecem prin prima mare criză a lui Tuchel. Nu putem spune sub nicio formă că nu are nicio vină în această serie de rezultate mediocre. Singura diferenţă e adusă doar de tabăra pe care o alege fiecare: a susţinătorilor (cei care au încredere în el, şi răbdătorii care nu aruncă piatra, decât atunci când nu mai au de ales) sau a contestatarilor (cei care consideră că nu va ridica niciodată echipa la nivelul următor). Ei bine, eu nu am de gând să arunc vreo piatră, dar felul în care s-a prezentat echipa în meciul de ieri m-a pus serios pe gânduri. Lăsând garda jos, cea care îi oferea un scut de protecţie lui Tuchel, am descoperit alte deficienţe în munca lui (şi nu mă refer la planul tactic – cel care a şi tras semnalul de alarmă). E vorba de faptul că nici dezvoltarea jucătorilor nu pare a fi o specialitate. L-a readus la viaţă pe Miki, dar aia nu înseamnă că l-a şi crescut. Iar în cazul puştilor minune, treaba stă pe loc. Weigl a avut cea mai bună perioadă în debutul sezonului trecut. De atunci nu a crescut mai deloc. Cât despre cei aduşi în vară, eram convins că măcar unul din ei va fi cel mai bun tânăr jucător din acest sezon al Bundesligii. Dar, după consumarea primului sfert al sezonului, nu avem nicio „explozie”. Dembele mi se pare în scădere de la meci la meci. O fi numărul 1 la driblinguri, dar când e vorba de utilitatea acestora, cifrele nu-s deloc încântătoare. Pulisic pare să piardă şi el din sclipirea din finalul sezonului trecut, iar Mor pare să nu-şi găsească nici el locul în teren. Mai ciudat este că aceşti „individualişti” la origini, dau impresia că sunt îndemnaţi să încerce acţiuni pe cont propriu, nicidecum să se încerce integrarea lor într-un joc de echipă elaborat. Concluzia este pe cât de limpede, pe atât de complicată: am pierdut mult la jocul de echipă care excela în trecut (chiar şi-n primul sezon al aceluiaşi antrenor), dar oare chiar atât de mult să fi contat plecarea celor 3? Doar cu răbdare putem ajunge într-o zi la un răspuns sigur. Până atunci, sper că totul se rezumă la această criză prin care trece acum echipa, şi că, deocamdată, nimeni n-o poate depăşi, dar o vor face cu toţii.
 
Revenind la derby… A fost sau n-a fost? Nicoleta ne-a oferit o informaţie care spune totul despre acest meci: „de când Opta se ocupă de datele statistice din Bundesliga (vara lui 2006), este pentru prima oară când Borussia termină prima repriză fără vreun șut pe poartă.” Mai mult, de la introducerea statisticilor în Bundesliga (1992), nu a existat niciun meci pe Westfalenstadion în care să nu avem niciun şut la poartă în prima repriză. Singura parte bună ar fi că nici n-am primit gol (o raritate în acest sezon), dar am bifat deja al 3-lea meci fără gol marcat, adică tot atâtea câte am avut în tot sezonul trecut. Chiar dacă după pauză am început să presăm şi să împingem adversarul spre propriul careu, am făcut asta şi pentru că albaştrii au fost îndemnaţi să facă asta. Şi au făcut-o tocmai în ideea de a nu primi gol. Lor le-a ieşit. Cât despre noi… sper să uităm cât mai repede acest episod cu numărul 149.

0 comments