ligue-des-champions-8es.dortmund-se-qualifie-tranquillement-pour-les-quarts

Încăpățânarea de a merge mai departe

Dacă e ceva ce am învățat de când mă uit la fotbal, este să nu-mi cumpăr tricoul echipei preferate cu numele unui jucător pe spate. Nu de alta, dar nu știi niciodată când te vor vinde pentru 3 milioane (de euro, ofcors) în plus la salariu, pentru că visul lor este de a fi antrenați de X sau pentru că echipa Y este un aspirator de trofee. Dar aici aș vrea să vorbesc despre excepție, mai mult decât despre regulă.

Am momente în care urăsc fotbalul. În care îmi doresc să mă fi uitat la șah, darts, snooker, curling, echitație sau orice altceva în afară de fotbal. În meciul dintre Polonia și Portugalia, a fost prima dată după 2 ani de zile când m-am bucurat la un gol al lui Lewandowski. Pentru că îi antipatizez cu pasiune pe portughezi după agonia prin care am trecut în cele 120 de minute în care au jucat cu Croația. În orice caz, lăsând la o parte atacanții lui Bayern și reclamele la șampon, am văzut în meciul dintre Polonia și Portugalia o scenă care mi-a lăsat un nod în gât. L-am văzut pe Kuba ratând un penalty care a scos Polonia din competiție. În sezonul trecut din Serie A, a înscris de două ori în 15 meciuri pentru Fiorentina și, cum afirma bunul lui prieten Piszczek, mulți s-au grăbit să tragă linie în ceea ce privește cariera lui Kuba la echipa națională, înainte să înceapă turneul din Franța. Dar ce răspuns mai frumos putea să le dea Kuba, decât acel gol superb din meciul contra Ucrainei? Sau decât evoluția impecabilă contra Elveției?

După patru meciuri în care m-a făcut să regret că a ratat un an în tricoul Borussiei și în care a fost unul dintre cei mai buni oameni din naționala lui Nawalka, l-am văzut pe Kuba cu fața îngropată în palme, dărâmat de un moment prin care nu merita să treacă.

Așa cum, vara trecută, nu merita să se despartă de Dortmund cu o fotografie din avion. Cum, poate, nu ar fi meritat să piardă banderola de căpitan al Poloniei. Sau așa cum n-ar fi meritat să fie protagonistul unei povești tragice, de care m-am tot lovit în articolele din ultimele zile. La 30 de ani, după ce au pierdut la loteria penalty-urilor șansa de scrie istorie, unii se gândesc la retragere. Știu că nu e cazul lui Kuba. N-am auzit să i se fi ridicat statuie sau să fi fost sunat de președinte, dar am văzut că a fost așteptat acasă de câteva sute de fani, fericiți probabil să știe că un jucător cu devotamentul său a îmbrăcat tricoul naționalei lor. Îi invidiez pentru asta.

În  mod normal, așa ar suna o poveste motivațională siropoasă, poate chiar puțin patetică. Dar în cazul lui Kuba, așa sună încăpățânarea de a merge mai departe. Mă gândesc serios să-mi cumpăr un tricou de joc al Borussiei. Același tricou în care aștept să-l văd din nou pe Kuba, din sezonul viitor.


Editorialist | nicoleta@bvb09.ro


0 comments

Toate drepturile rezervate. BVB09.ro 2012-2016