09 imagini care nu mă vor lăsa să plec vreodată din Dortmund
Cu câteva zile înainte de a pleca în prima mea excursie la Dortmund, vorbeam cu cineva despre modul în care mă voi simți acolo. Am răspuns, mai în glumă, mai în serios, că probabil mă voi naște pentru a doua oară.
Străzile. Nu poți să nu remarci stelele de pe trotuare, care marchează cele mai importante momente din istoria echipei. De la data înființării, 19 decembrie 1909, care se găsește la Borsigplatz, până la succesele cele mai recente, marcate în fața stadionului. Goluri, trofee, finale, legende – toate fac parte din identitatea orașului, care se leagă atât de strâns de cea a echipei.
Casele. Nu trebuie să colinzi prea mult orașul pentru a observa steaguri galben-negre atârnate la intrarea în restaurante, prinse la geamurile sau pe pervazul caselor. Și asta nu doar în ziua meciului. Mândria de a susține această echipă se trăiește în fiecare zi, „meseria” de suporter al Borussiei se parctică full-time.
Oamenii. Îndrăgostiți de fotbal și de BVB. E o dragoste aproape nebunească, pe care nu știu în câte locuri din lume o poți întâlni. Dacă porți însemnele clubului, ești automat unul de-al lor. În timp ce stăteam la un choișc cu mâncare, o doamnă trecută de prima tinerețe s-a apropiat de noi și ne-a arătat zgarda câinelui ei. Avea legată o eșarfă cu Borussia. „Er ist auch ein BVB-Fan” – „Și el e fan BVB.” E ușor să-ți dai seama că Borussia este o componentă socială esențială care structurează această comunitate și nucleul în jurul căruia gravitează acest oraș.
Centrul orașului. Încă de dimineață, în zilele de meci, zona centrală a orașului este arhiplină. Expresia „Spieltag ist Feiertag”-„Ziua meciului este zi de sărbătoare” se aplică în cel mai literal sens posibil. Oamenii sărbătoresc fotbalul, ies și se distrează pe terasele din centru, beau, se plimbă, râd, discută. Îți dai seama că cei mai mulți dintre ei se pregătesc de meci datorită artcilolelor cu însemnele clubului: tricouri, fulare, eșarfe, genți.
Fan-shopurile. Principalele depozite de artilerie pentru oamenii nebuni după Borussia. Magazinele, rulotele şi standurile cu însemnele clubului sunt la tot pasul în Dortmund, însă în ziua meciului nu se poate arunca un ac în aceste locuri. Orice produs este făcut să îți ia ochii și parcă mereu vrei să mai iei ceva în plus.
Borsigplatz. Sau „piața cu copaci ciudați”, tăiată de linia tramvaiului 44. În imediata apropiere a pieței unde se sărbătoresc marile succese, pe strada Oesterholz numărul 60, se găsește un mic restaurant numit „Pommes Rot-Weiss”. Pe unul dintre pereții din afara localului se află o plăcuță metalică, pe care găsim informația care face această adresă atât de deosebită. Pe 19 decembrie 1909, în locul acestui local se afla cârciuma „Zum Wildschütz”, sau locul unde Franz Jacobi ciocnea o halbă de bere în cinstea înființării clubului de fotbal Borussia Dortmund. Cum a spus cineva din grup: „Cine vede cât ne pozăm, crede că n-am mai văzut cartofi prăjiți în viața noastră”, dar nu poți trece pe la Borsigplatz fără să te oprești pentru câteva minute și să vezi locul unde a început totul.
Strobels. Putem spune că este terenul de antrenament unde fanii își fac încălzirea înainte de meci. Cu o bere rece, sau mai multe, după caz. Se cântă (aici am intonat prima dată în ziua meciului „You’ll never walk alone”) și se face avancronica meciului Borussiei, preferabil cu partidele care se joacă înainte. Ne-am mirat puțin să auzim urale de bucurie până să vedem că Schalke era condusă cu 2-0 de Ingolstadt. Dar rivalitatea din Ruhr este una cum rar ți-e dat să vezi, iar suporterii nu au uitat că următorul meci din Bundesliga va fi cel împotriva rivalilor de moarte. „Scheiss S04” – se strigă din curtea barului situat chiar între Rote Erde și Westfalenstadion.
Westfalenstadion. Este de-a dreptul copleșitor. Atât de copleșitor încât timpul parcă se comprimă și, deodată, o oră înaintea meciului, cele 90 de minute din timpul meciului și alte câteva zeci de minute petrecute în stadion după meci trec până să-ți dai seama ce se petrece cu tine. Fotbalul se trăiește în cel mai intens mod cu putință. Cu aproximativ 15 minute înainte de finalul meciului, prin stația de amplificare se aude cuvântul „Ausverkauft”- încă un meci la care asistă 81.359 de oameni.
Die Gelbe Wand – Zidul Galben. Inima care pulsează timp de 90 de minute fără încetare. Și care își întețește bătăile atunci când echipa are cea mai mare nevoie. Minutul 74, tabela arată 2-1 pentru Bremen. Se lasă liniștea printre fanii galben-negri preț de câteva clipe și suporterii lui Werder sunt singurii care se aud. Metafora „liniștea dinaintea furtunii” nu mi s-a părut niciodată mai potrivită. Zidul începe să cânte și tot stadionul îl urmează. Este o energie incredibilă, care ajunge până la jucătorii noștri. Kagawa egalează în minutul 77, la puțin timp după ce este introdus pe teren de Tuchel, iar Ramos declanșează isteria cu golul victoriei, înscris în minutul 82. E un film cu happy-end, iar coloana sonoră a Zidului Galben este cu siguranță demnă de Oscar.
Nu e nevoie să mai spun că în Dortmund se respiră fotbal. Dar pot spune că odată ajuns acolo, rămâi cu dorința de a reveni. În oraș, pe străzile pavate cu stelele din istoria clubului, printre casele cu steaguri galben-negre la pervaz, printre oamenii înnebuniți după echipă, în centrul arhiplin din ziua meciului, în fan-shopurile din care nu-ți vine să mai pleci, în piața cu copaci ciudați, la o bere la Strobels, pe cel mai frumos stadion din lume, lângă Zidul care care cântă neîncetat timp de 90 de minute.