Logo
My Journal
Blog

Timeline

Blog

Statistica Tur 2014-2015: Echipa

Dupa cum va spuneam in prima parte, acum ne vom concentra asupra cifrelor Borussiei Dortmund. Paradoxurile sunt foarte multe, iar lecturarea este chiar savuroasa in anumite privinte.

Asadar, in urma analizei statistice asupra echipei, se pot trage urmatoarele concluzii:

– Adversarii alearga considerabil mai mult: daca trupa lui Klopp si-a imbunatatit usor numarul kilometrilor alergati la fiecare joc in acest sezon, comparativ cu cel precedent (120,3 km/meci fata de 119,4 km), o diferenta mai mare se poate observa in cifrele oponentilor. Astfel, daca anul trecut, in medie, acestia acoperea 116,6 km intr-un meci cu Borussia, in turul acestui sezon au atin 118,8. In jocurile de pe Westfalen, oaspetii au alergat aproape la fel de mult cat noi (119,4 km), iar in meciurile de pe teren propriu ale oponentilor nostri, acestia au sarit de la 115,5 km/meci (anul trecut), la 118,2 km/meci (in aceasta toamna).

– In ceea ce priveste posesia, Borussia Dortmund a cunoscut in acest sezon un salt de trei procente comparativ cu anul trecut (57% fata de 54%). Mai mult decat atat, daca anul trecut, la un meci in deplasare elevii lui Klopp tineau mingea 53,7% din timp, in acest an cifra a ”explodat” la 58,2%, acest lucru neregasindu-se in rezultatele echipei.

– Impotriva echipelor jos clasate (locurile 13-18), BVB a avut o posesie medie de aproape 66%, fata de 55,8%, anul trecut. Adversarii de top (locurile 1-6) au tinut mai mult mingea decat noi in turul acestui sezon (52,5%), sezonul precedent posesia acestora situandu-se in jurul valorii de 49,4%.

– Din nou in mod paradoxal, Borussia Dortmund a castigat mai multe dueluri 1 la 1 decat adversarii (51,6%), chiar daca anul trecut am stat chiar mai bine, cu 52,2% dintre dueluri castigate. Ba mai mult, in meciurile in care echipa lui Klopp a parasit terenul invinsa, media duelurilor castigate a fost de 50,7%, in conditiile in care, anul trecut, cand pierdeam meciuri, pierdeam si acest capitol (49%).

– Borussia a fost echipa ”mai pozitiva” in acest sezon si cand vine vorba despre offside-uri. Atacantii galbeni au fost surprinsi in medie de 3,5 ori pe meci in pozitie de offside, in timp ce varfurile adverse au bifat numai 2,8. Din nou, fata de anul trecut, Borussia a cunoscut un salt (de la 3, la 3,5).

– Discrepanta dintre realitatea clasamentului si cifre creste si cand ne referim la capitolul ”cornere”. In turul acesta de campionat, Borussia a avut in medie 6,8 cornere in fiecare meci, in vreme de adversarii au batut de la coltul terenului de cate 3 ori, in medie. Comparand cu ceea ce s-a intamplat anul trecut, observam ca Borussia Dortmund a crescut la acest capitol (5,9 cornere/meci, anul trecut), in timp ce adversarii au regresat (3,6 cornere/meci, anul trecut).

– Borussia a marcat doar 1,1 goluri/meci in prima jumatate a campionatului, fata de cele 2,2 consemnate anul trecut. Oponentii nostri au reusit 1,5 goluri pe meci, mai mult decat anul trecut, cand au bifat 1,2 goluri la fiecare partida jucata impotriva noastra. Anul trecut, cand se impunea, Borussia marca 3,3 goluri pe meci, in vreme ce in prezent se multumeste numai cu 2. In cazul infrangerilor, situatia a ramas aceeasi cu cea de anul trecut: baietii lui Klopp marcheaza doar 0,4 goluri.

– Un alt lucru interesant il reprezinta golurile marcate de galbeni in functie de valoarea adversarului. Situatia in acest caz este diametral opusa fata de sezonul trecut. Astfel, in acest an, cel mai mult parcam impotriva adversarilor de top (locurile 1-6): 1,3 goluri/meci. Impotriva celor clasati pe locurile 13-18 marcam 1,2 goluri/meci, in vreme ce contra echipelor medii (locurile 7-12) marcam numai 0,7 goluri la fiecare partida. Anul trecut, cele mai multe goluri le dadeam chiar impotriva adversarilor de mijlocul clasamentului (3,2). Contra echipelor de subsolul clasamentului marcam in medie 2,8 goluri, in vreme ce impotriva Top 6 reuseam numai 0,4 goluri in fiecare meci.

– In pofida faptului ca alergam mai mult fata de anul trecut, avem mai multe cornere si tinem mai mult de minge, nu reusim sa producem la fel de multe ocazii de gol (17,1/meci anul acesta, fata de 18,1/meci, anul trecut).

– Eficacitatea adversarilor tinde sa devina alarmanta. Chiar daca am luat nu mai putin de 26 de goluri in primele 17 partide ale campionatului (fata de cele 20 incasate anul trecut), adversarii beneficiaza de mai putine situatii de gol in acest sezon, comparativ cu anul trecut (9,1/meci, fata de 9,8/meci).

– Un alt lucru pe care ni-l spune statistica este ca Borussia trage mai mult din afara careului in acest sezon si mai putin din ultimii 16 metri, comparativ cu sezonul 2013-2014.

– Calitatea din atac a scazut, ne spun cifrele care arata ca 31% dintre suturi se duc pe poarta, fata de cele 39,8% de anul trecut. Adversarii si-au imbunatatit raportul suturilor pe poarta, acesta tragand 42,6% pe poarta, mult peste cele 34,9% inregistrate in 2013-2014.

– In cazul Borussiei, numai 6,2% dintre suturi se transforma in gol, la mai putin de jumatate fata de cele 13% de anul trecut. In schimb, adversarii transforma in gol 16,8% din totalul suturilor trase la poarta noastra (aproximativ 1 gol la 6 suturi), fata de rata de 1 gol/9 suturi cat aveau anul trecut.

– De asemenea, comparativ cu anul trecut, BVB paseaza mai mult, in vreme ce adversarii nostri o fac mai putin. Pe langa asta, cifrele arata ca trupa lui Klopp paseaza si mai bine fata de sezonul precedent (76,6% fata de 75,4%), in vreme ce adversarii o fac mai prost (69,7%, fata de 71,6%).

Pentru statistici detaliate, consultati materialele de mai jos. Partea a treia a analizei statistice a turului de campionat va face referire la jucatori.

Raportul detaliat (document PDF de 72 pagini): 2. Borussia Dortmund (Team’s) 2014_2015 – 1st Half of the Season Analysis

Extras din raport:

 

2 comments
Mandula
Mandula

Multe parti pozitive, dar cateva din aspectele negative au fost decisive: eficacitate excelenta pentru adversari, extrem de proasta pentru noi, adica greseli majore ale echipei in toate compartimentele pe ambele faze. Altfel, daca am scoate astea din discutie si am privi in ansamblu, putem zice, bazandu-ne atat din cifrele de mai sus, cat si pe senzatia de dupa propriu-zisa a meciurilor (ok, nu chiar toate, dar majoritatea), ca am aratat ca o echipa de locurile 2-6. Dar numai am aratat, nu ne-am situat...


Excelenta treaba, Mario!

Mario Omescu
Mario Omescu

@Mandula Multumesc frumos pentru aprecieri:)

Concluzia mea: ca sa bati Borussia e nevoie de un fotbal meschin, urat, si din pacate atat rezultatele cat si datele mi-au dat dreptate. E mai mult decat frustrant sa vezi ca joci pozitiv, joci fotbal dar din pacate rezultate nu se vad.

Astept cu mare interes returul. O zi placuta)