Logo
My Journal
Blog

Timeline

Blog

Cautam un nou inceput

de Razvan Andrei

Dupa meciul cu Gladbach, am afirmat toti ca asta este inceputul de sezon pentru Borussia. Dupa dezastrul cu Paderborn, se pare ca suntem nevoiti sa cautam un nou inceput. Cutremurul de 5,5 din Romania parca a venit odata cu vestea accidentarii lui Reus care era asteptat sa stea inca 6 luni prin spitale…

Am inceput perfect cu Paderborn. Am deschis scorul, ii dominam, aveam posesia, baietii erau montati, iar cei tribune isi faceau treaba. Mai mult, in prelungirile primei reprize, Reus a reusit sa majoreze scorul la 2-0. Intram la pauza relaxati, plini de incredere si in asteptarea mai multor goluri si mai multor momente frumoase din partea echipei si a lui Klopp, care parca isi recapatase si el imaginea aceea de fiara de pe marginea terenului. Reveneam de la cabine la fel de increzatori, la fel de veseli. Eram gata sa aratam ca suntem Borussia, echipa care joaca fotbal, echipa care face spectacol. Am inceput repriza bine, dar toata seara a inceput sa se naruie in momentul accidentarii lui Reus. Fostul jucator al Borussiei II, Marvin Bakalorz, care a stat 3 ani la Dortmund, a avut o intrare criminala la un Reus neprotejat si fara temeri, desi abia revenise pe teren dupa o alta accidentare. Reus era jos. Intrarea pe reluari arata rau de tot. Pesimismul isi intra din nou in roluri si ne imbratisa pe toti intr-un final. Mai mult,Paderborn a inscris si golul de 2-1 dupa o actiune venita din nimic si o greseala a tanarului Ginter care mai are de invatat. Totusi, n-am cazut moral cum o faceam deobicei. A intrat leul galben in teren, Grosskreutz. Parca aveam mai multa energie in atac din nou, Grosskreutz parea intr-o forma buna. A marcat, dar pentru a doua oara Stark si-a facut simtita prezenta. Arbitrul-cosmar al Borussiei,care l-a pastrat in teren pe Marvin, a anulat golul lui Grosskreutz. Nu doar ca Grosskreutz era pe linie cu fundasul,era chiar in spatele lui cu un pas. La urmatoarea faza a nou-promovatilor am fost egalati. Ce puteam sa mai facem? Ce puteam sa mai cerem? Am pierdut 2 puncte mari. Toate contra-candidatele noaste pierdusera puncte.

Noi inca mai cautam un nou inceput, inca il asteptam. Sau cautam sa reluam treaba pe care am inceput-o acum 2 ani cand ne-am afirmat ca echipa mare? Merg pe ideea ca trebuie sa continuam ce am inceput. Cutremurul cu o magnitudine inca necunoscuta a venit in acelasi timp cu stirile despre Reus. S-a cutremurat Dortmund-ul, s-a cutremurat vestiarul, s-a cutremurat Klopp insusi. Daca putem sa-l mai numim noroc, Reus va sta doar 2 luni pe margine si va reveni la pregatirea de iarna cu echipa a doua.

Mergem mai departe si ajungem la Stark. Acest arbitru ne-a mai mancat inca un meci. Al catalea? Am pierdut sirul. Exista meciuri in care nu ne dezavantajeaza? Declaratiile de dupa meci cum ca-i pare rau ca a gresit si asa mai departe nu-si mai au rostul. Sunt pointless. Fara sentimente, fara pic de substrat si adevar. Speram ca Federatia ia din nou atitudine si nu o sa-l mai delege la meciurile noastre, masura care a mai fost luata in anii precedenti.

Mergem mai departe, intotdeauna am facut-o, intotdeauna o vom face. Cautam un nou inceput, cautam continuitate. Trebuie sa ne revenim. Suntem Borussia, suntem o echipa mare, desi pozitia in clasamentul Bundesligii nu o arata. Avem un sezon lung in fata in care mai avem 22 de razboaie doar in Bundesliga. Suntem acolo, ne revenim!