Lot, analize, speranţe

Borussia Dortmund şi-a definitivat în proporţie de 99% lotul cu care va ataca sezonul viitor. Să facem o mică analiză, aşadar:
Plecări
– Mario Gotze (telenovela lui s-a încheiat mai repede decât mi-aş fi închipuit; a fost, s-a dus, să fie sănătos; pe cât de afectaţi am fost la momentul aflării veştii, pe atât de detaşaţi ar trebui să fim acum în ceea ce-l priveşte.)
– Felipe Santana (ne-a părăsit, probabil, omul-decisiv al sezonului trecut; “decisiv” în ambele ipostaze; s-a dus la Schalke şi şi-a intrat repede în rol; haha; să fie şi el sănătos)
– Leonardo Bittencourt (el este omul de care, mie unul, îmi pare cel mai rău; cred că merita păstrat; îi dorim mult succes la Hannover şi îl aşteptăm înapoi curând;)
– Moritz Leitner (a plecat împrumut la Stuttgart, pe 2 ani; am avut mare încredere în el, a demonstrat că are potenţial, dar probabil că această mutare este pe placul tuturor;)
– Julian Koch (a prins un transfer frumos la Mainz, după un împrumut la Duisburg; tânăr talentat, dar pe postul lui suntem acoperiţi bine; succes!)
– Daniel Ginczek (după un sezon foarte bun la Pauli, Ginczek a prins loc la Nurnberg; la Borussia îi era imposibil să prindă echipa…)
– Patrick Owomoyela (bătrânul Patrick a reuşit să evadeze; îi dorim să-şi găsească un loc călduţ unde să-şi poată încheia cariera)
Total încasat – 43.500.000 €
Veniri
– Sokratis P. (un transfer foarte util, care reuşeşte să creeze concurenţă serioasă în defensivă; o rezervă solidă din toate punctele de vedere;)
– P.E. Aubameyang (probabil că nu va rata prea multe ocazii de a se impune în prima echipă, peste Lewa; argumentele sunt de partea lui 🙂 )
– Henrikh Mkhitaryan (reprezintă desertul acestei campanii; sunt convins că se va impune fără probleme la echipă şi că va face o echipă-trăznet cu Reus)
– Lasse Sobiech (revenit după împrumutul la Furth; fundaş central de perspectivă; rămâne de văzut dacă va primi şanse din partea lui Kloppo)
– M. Ducksch (atacant, 19 ani, venit de la echipa a II-a; probabil îl vom vedea prin nişte amicale şi jocuri de cupă mai neînsemnate;)
– J. Hofmann (“spatele” lui Kuba urcă cu ambiţii mari la prima echipă; a arătat că ştie ce face pe teren până acum; de urmărit;)
– Marian Sarr (fundaş central de doar 18 ani, una dintre marile speranţe ale fotbalului german; va acoperi spatele lui Mats şi Subotic alături de Sokratis şi, eventual, Sobiech;)
Total cheltuit – 46.500.000 €
Aşadar, cam astea sunt transferurile pe hârtie ale Borussiei. Haideţi să aruncăm o privire şi asupra întregului lot, să vedem cum stăm, pe zone:
Portari
– R. Weidenfeller
– M. Langerak
– Z. Alomerovic
Fundaşi
– L. Piszczek (poz. de bază: fundaş dreapta / poz. secundară: mijlocaş dreapta)
– M. Hummels (fundaş central / mijlocaş defensiv)
– N. Subotic (fundaş central / -)
– M. Schmelzer (fundaş stânga /-)
– Sokratis (fundaş central / fundaş dreapta)
– Marian Sarr (fundaş central / fundaş stânga / fundaş dreapta)
– Sobiech (fundaş central /-)
– Oliver Kirch (fundaş dreapta / mijlocaş dreapta)
– M. Hornschuch (fundaş central / fundaş dreapta)
– K. Gunter (fundaş central / mijlocaş defensiv)
Mijlocaşi
– S. Bender (mijlocaş defensiv)
– S. Kehl (mijlocaş defensiv)
– Nuri Şahin (mijlocaş central/defensiv/ofensiv)
– Gundogan (mijlocaş central/defensiv/ofensiv)
– GroSSkreutz (mijlocaş stânga / fundaş dreapta / fundaş stânga)
– Kuba (mijlocaş dreapta)
– Reus (mijlocaş ofensiv / mijlocaş stânga / mijlocaş dreapta / atacant)
– Mkhitaryan (mijlocaş ofensiv / vârf retras)
– Hofmann (mijlocaş dreapta / mijlocaş stânga)
– M. Amini (mijlocaş ofensiv)
– M. Bakalorz (mijlocaş defensiv/ofensiv)
Atacanţi
– R. Lewandowski (vârf împins/retras)
– Aubameyang (vârf împins / mijlocaş stânga / mijlocaş dreapta)
– J. Schieber (vârf împins/retras / mijlocaş stânga)
– M. Ducksch (vârf împins / mijlocaş stânga / mijlocaş dreapta)
Pe compartimente, avem următoarele variante:
– portari: 3 variante
– fundaşi centrali: 7
– fundaşi stânga: 3
– fundaşi dreapta: 6
– mijlocaşi defensivi: 7
– mijlocaşi dreapta: 7
– mijlocaşi stânga: 6
– mijlocaşi ofensivi: 6
– atacanţi: 5
Lotul arată bine, nu pare a avea zone vulnerabile. Totuşi, pot interveni unele întrebări la fundaşii laterali. De asemenea, foarte interesant de văzut va fi cum se va descurca Lewa în situaţia aceasta, cu o concurenţă serioasă în spate şi cu un viitor cunoscut de toată lumea.
Echte Liebe.