Iese fum
Sportul ăsta numit fotbal şi cu precădere fenomenul de apartenenţă la un club/campionat/jucător/ideologie reuşesc să transforme previzibilul în imprevizibil cu o uşurinţă alarmantă. Cu greu te poţi lămuri ce stă de fapt la baza acestui comportament, care, odată ajuns în punctul său cel mai fierbinte, ne transformă din raţionali în iraţionali, din oameni în animale.
Primul aspect care m-a determinat să scriu aceste rânduri este dat de reacţiile incredibile pe care le-am primit după articolul de ieri. Unele au fost de bun-simţ, altele abjecte. Chiar dacă mi-am dorit să mă joc puţin cu sentimentele voastre (şi dacă citeaţi tot cu mintea limpede înţelegeaţi perfect asta), nu mi-am imaginat că voi primi 6 (şase!) mesaje private pe Facebook în care să fiu făcut albie de porci şi plus alte păruieli pe diverse grupuri sau chiar pe pagina acestui blog, dar ceva mai mult sau mai puţin ocolite. Ei bine, aceste reacţii au o parte proastă, dar şi una bună. Prima se referă la capacitatea unora de a procesa informaţia şi textul pe care îl citesc şi de a reacţiona la nervi pe baza a nimic. Partea bună pe care am reuşit să o deduc este că într-adevăr există destui oameni cărora le pasă de Borussia, de Jurgen şi de toţi cei implicaţi la club. Aşadar nu e dracul chiar aşa de negru. 🙂
La punctul doi aş vrea să trec puţin în revistă relaţia fan Borussia – fan Bayern (ne referim strict la România) care există prin mediul ăsta online. Lucrurile se precipită tot mai des şi de multe ori ies scântei şi jigniri din nimic între fanii celor două. Nu credeam că am să văd vreodată aşa ceva între “nemţi”. Am fost martorul multor dispute colorate şi aprige între “tunari” şi “cormorani”, “galactici” şi “extratereştrii”, “diavoli” şi “cetăţeni” etc.. Toate au doza lor de violenţă şi brutalitate, mai mult sau mai puţin justificate. Ei bine, la noi totul se bazează pe invidie şi frustrare. Iar acestea există în ambele tabere:
– la noi, pentru că suntem conştienţi că anul acesta este clar anul lui Bayern (meritat!) şi, pe lângă asta, ştim şi faptul că niciodată nu vom avea palmaresul şi prestanţa lor;
– la ei, pentru că sunt conştienţi de asemenea de faptul că au pierdut cârma fotbalului german în ultima perioadă şi pentru că, oricât de mari ar fi ei în buget şi în stelele de pe piept, nu vor şti niciodată cum e să fii sufocat (la propriu :P) de dragostea suporterilor;
Acesta nu este un articol care să provoace. Este doar o constatare a celor întâmplate şi observate. Probabil că atacurile vor continua din partea unora, nu ştiu. Tot ce vreau să ştiu e că această rivalitate nu va atinge niciodată în România culmi ale penibilului, aşa cum se întâmplă în cazul fanilor “englezi” sau “spanioli”. Nu cer dragoste cu sila, dar nici ură nejustificată. După cum spunea şi Cristi Petre în interviul acordat, a fi “neamţ” în România este ceva deosebit, elegant. Haideţi să nu stricăm asta.
Echte Liebe.