Logo
My Journal
Blog

Timeline

Blog

Nemţii la şuetă

Pentru a încheia anul cum se cuvine, am reuşit să-i convoc la o vorbă despre Bundesliga, Borussia şi nu numai, pe trei dintre cei cinci comentatori de la Eurosport 2: Ioan Viorel, Cristi Petre şi Emil Grădinescu. Aceştia, alături de Emanuel Terzian şi Bogdan Nevel, formează cu siguranţă cea mai bună echipă de comentatori de fotbal din România. Dialogul a fost natural şi fluent şi ţin să le mulţumesc pentru amabilitate. Lectură plăcută!
Ioan Viorel
Atunci când am primit vestea că Eurosport nu va mai transmite Premier League, ci Bundesliga, am fost unul dintre foarte puţinii care au spus “OK, e foarte bine. În doi-trei ani Bundesliga va fi în topul campionatelor interne!”. Mulţi s-au uitat neîncrezători la mine, dar ştiam ce vorbesc. În primul rând, ca fan dintotdeauna al naţionalei Germaniei (alături de Italia) intuiam potenţialul uriaş pe care îl reprezenta campionatul german. Ştiam de revoluţia economică declanşată de majoritatea cluburilor şi de faptul că accentul se punea în mare parte pe promovarea tinerilor din propria pepinieră şi mai puţin pe aducerea stranierilor. Pe termen scurt strategia asta n-avea cum să-şi dovedească valabilitatea, dar pe termen lung, cu siguranţă. Ştiam de asemenea de fotbalul ofensiv promovat de echipele germane, pentru că până la urma acesta este secretul aducerii publicului la stadion, omul vine să vadă un spectacol, dacă acesta se termină şi cu victoria echipei favorite, foarte bine, dacă nu, asta e, măcar rămâne cu un meci bun, cu senzaţia că n-a pierdut câteva ore aiurea la stadion. 
 
Uitându-mă în urmă poate că am fost prea optimist când am spus doi-trei ani, dar hai să mai aşteptăm încă doi şi vom vedea unde va fi Bundesliga. Publicul românesc a început să prefere Germania altor campionate şi pe bună dreptate. Aici are ce vedea. Cred că a depăşit deja Anglia, cu toţi banii ei, mai are să treacă de Spania. Acolo, e drept, sunt Barcelona şi Real, echipe cu mulţi fani, dar mai discutăm peste o vreme. Cam lungă introducere, nu? 🙂
Comentariul profesionist şi multitudinea de date şi informaţii cu privire la meci, echipe, jucători, personaje etc. fac din voi, angajaţii Eurosport, probabil cea mai bună echipă de comentatori de fotbal din ţară. Cât durează să pregătiţi un meci de Bundesliga şi ce presupune asta?
Întâi de toate ţin să-ţi mulţumesc în numele meu şi al colegilor pentru aprecierile frumoase la adresa noastră. Cât durează pregătirea unui meci de Bundesliga? De la jumătate de oră şi până la o oră şi jumătate. În funcţie de cunoştinţele fiecăruia, de pasiunea lui, de profesionalismul individului. Într-un cuvânt, de cât te respecţi pe tine şi respecţi meseria pe care o practici.
 
Tot referitor la Eurosport şi la treaba pe care o faceţi acolo: Cum reuşiţi să vă împărţiţi meciurile în aşa fel încât să fie toată lumea mulţumită? De pildă, una e să comentezi BVB – Bayern, alta e Hoffe – Furth… 
În ce priveşte împărţirea meciurilor, nu cred că este loc de invidii. Asta pentru că aici orice meci este un show, indiferent că vorbim de Bayern – BVB sau de Hoffenheim – Wolfsburg. Ba, de multe ori, meciul mai slab cotat este mai spectaculos, pentru că în duelul “greilor” este mai multă încrâncenare.
 
Nu v-aţi ferit să recunoaşteţi faptul că simpatizaţi Borussia, dar nu Dortmund, ci Monchengladbach. De ce negru cu alb-verde şi nu cu galben? 🙂
Evident că fiecare simpatizam cu o echipă,dar în ce mă priveşte te înşeli în aprecierea că aş fi fan Monchengladbach! E adevărat, m-au impresionat prin modul excepţional în care s-au salvat acum două sezoane, dar atât. Mă bucur că prin comentariul meu n-am arătat cu cine ţin de fapt, dar hai să recunosc şi să spun că simpatizez cu Werder Bremen, pe care am considerat-o dintotdeauna o echipă ultraofensiva, o echipă care indiferent că pierde sau câştigă la final, n-ai cum să n-o apreciezi pentru filozofia pe care o promovează.
Cristi Petre
Sunt mare fan al fotbalului german şi mă bucur de şansa asta de a-l şi comenta. Am făcut-o la Sport.ro şi la Sport Klub. Şi acum la Eurosport. De fapt, peste tot pe unde am lucrat. Nu am migrat cu drepturile. E comic, au venit ele după mine. Nu ştiam că noul meu angajator, mai întâi sport Klub şi apoi Eurosport, va transmite competiţia. Aşa a fost să fie. E cumva destin.
Cristi, toată lumea care urmăreşte fotbal pe Eurosport cunoaşte faptul că eşti neîntrecut în tot ceea ce ţine de Bundesliga şi de Germania în general. Totuşi, de ce Bundesliga şi nu Spania sau Anglia că tot românul?
Acum 5-6 ani suna şi mai ciudat. Să fii fan al fotbalului german era cumva insolit, chiar straniu. Şi acum este un soi de contracultură, dar măcar se poate numi cultură, fie ea şi alternativă. De ce? Este o chestiune de afinitate, de identificare. Poate pe undeva, de când eram mic încă, m-am simţit puţin “german”. Ştii, identităţile în ziua de astăzi sunt mai mult roluri. În zilele noastre până şi naţionalitatea este o chestiune de apartenenţă culturală şi de “Weltanschauung”. În Germania, un Mesut Ozil sau Sami Khedira spun că nu ar fi putut să joace niciodată pentru Turcia sau Tunisia, pentru că nu se identifică cu cei de acolo, pentru că se simt germani. Băieţii ăştia s-au născut, au crescut, au fost educaţi în Germania, care devine, dacă nu este deja, o ţară multiculturală, un “melting pot”, aşa cum sunt marile naţiuni moderne. Poate că asta este noua identitate naţională, una dincolo de arhetip, una transfrontalieră, în afara graniţelor a ceea ce este comun acceptat ca tradiţional german, sau tradiţional ceva. Cred că tradiţiile, în sensul unor moşteniri care sunt perpetuate, nu se pierd, decât că acum naţiunile arată un pic altfel. Etnicitatea pare singurul dat, un element nealterabill, dar spuneam, ce ţine de arborele genealogic, de locul de naştere, trece acum ca desuet. Trăim într-o lume în care nu mai putem spune cu tărie că suntem un ceva distinct, trăim în vremuri în care noţiunea “tare” de identitate trebuie reconsiderată într-o manieră mult mai fluidă, mai difuză. Trăim într-o lume în care identităţile devin accesorii culturale, chestii care pot fi achiziţionate sau cedate la fel de facil, şi nu mai sunt lucruri înnăscute, imutabile, apriorice. Dacă vrei, ceva mai aplicat… Am comentat recent meciul dintre Borussia şi Bayern. Multă intensitate, efort atletic de cel mai înalt nivel, orientare tactică, reuşite tehnice, dar mai ales fair-play. Deşi s-a jucat tare, în viteză, nu s-a acordat niciun cartonaş galben. Puţin mai târziu, derby în Spania, Real-Atletico. Meciul promitea enorm. De calitatea partidei nu mă leg, pentru că nu asta era ideea, dar simulările, provocările, gesturile de intimidare din teren nu au cum să te apropie de un asemenea meci. Poate a fost doar un episod, ceva izolat, poate nu e reprezentativ ce s-a întâmplat atunci pe Bernabeu, dar eu nu mă pot identifica cu aşa ceva. Iată cum se formează identităţile. Sunt chestii care îţi plac sau îţi repugnă şi totul este spontan. Ceea ce e”entertaining”, estetic, etic, de-asemnea, pentru tine are şi un puternic indice de identificare.
Are „ieşire” fotbalul german în România? Există o cultură a Bundesligii la noi în ţară?
Pe undeva ţi-am răspuns la întrebare pe primul semn de interogaţie. Cred că există un soi de contracultură, pentru că trendsetterii sunt alţii, Premier League, La Liga, după cum spuneai şi tu. Premier League pentru că este un produs atât de bine marketat, atât de bine ambalat, care a fost transformat de mult într-un gest stereotip, iar la Liga pentru proximitatea emoţională, culturală. Mie îmi place enorm Premier League, îmi place angajamentul, jocul în mare. Pe undeva se aseamănă cu ce e în Germania. Nu sunt nici “Premface”, nici “Bundeskopf”. Şi ei au părţile lor negative, dar sunt mai puţine decât în altă parte. Revenind la ideea cu fotbalul german la noi, Bundesliga nu e “mainstream”, este un soi de societate de rezistenţă, un soi de altceva. E o alteritate radicală în România, care îţi întăreşte şi mai mult sentimentul de apartenenţă. Cred că sunt destul de puţini cei care urmăresc fotbalul german (dacă ai măsurători care indică contrariul m-aş bucura să aflu asta, şi ar veni pe undeva şi că o confirmare a muncii noastre la Eurosport), dar cumva, paradoxal, este o senzaţie plăcută. E ca o chestie ilicită, un soi de partizanat care te face aproape special. Să fii fan Bundesliga te scoate puţin din “bancul de heringi”.
O întrebare frumoasă pentru tine: Ce găseşti atractiv la BVB, dar nu şi la Bayern? 🙂
Ce are Borussia atractiv şi nu are Bayern? Îmi place la BVB exuberanţa, “Jugendstil”-ul ăsta, elanul ofensiv de după recuperarea balonului, aerul fresh. Bayern este alt gen de echipă, este o echipă de posesie, o echipă care striveşte prin joc, prin arhitectură, prin “pedigree”, prin prestigiu, printr-o cultură a succesului, dar câteodată am senzaţia că nu poate schimba registrul, sau aveam senzaţia asta până anul acesta. Sunt, însă, diferenţe şi acum între BVB şi Bayern în abilitatea de a încheia o fază în 7-8 secunde de la recuperarea balonului şi asta chiar îmi place la Borussia, stilul direct. Borussia are “killer instinct”.
Emil Grădinescu
De când simpatia pentru Borussia Dortmund şi, cel mai important, de ce BVB şi nu Bayern, ca tot omul?
E bine spus simpatie. Nu sunt un fanatic BVB, cu sânge galben negru, ba chiar într-o vreme îmi erau nesuferiţi, când îi curentau pe Steaua, pe unde îi prindeau(cu o excepţie, acel 0-0 în Ghencea în noiembrie ’95). Au început să-mi placă după venirea lui Klopp sau mai bine zis pentru că Jurgen Klopp era acolo. Îi admirasem magnetismul şi carisma la CM 2006, când făcea show în fiecare seară, ca expert TV, în faţa a 2-3000 de spectatori. Apoi am constatat că spiritul său e contagios şi a molipsit o echipă de puşti să joace în stil Klopp- spumos, fermecător. De ce nu Bayern? Pentru că sunt prea impunători. La Bayern te uiţi cu respect, ca la o catedrală, pe când Borussia e simpatică, câteodată vulnerabilă şi tocmai de aceea- iubibilă.
 
Care este cea mai frumoasă/spectaculoasă/emoţionantă ipostază în care aţi comentat-o pe Borussia?
Ar fi acel 4-4 cu VfB din sezonul trecut, ca spectacol. Ca emoţie, golul lui Schmelzer la 2-1 cu Real.
 
Ştiu că simpatizaţi şi cu Arsenal. Cum v-aţi împărţit anul trecut în Ligă?
Nu am văzut live niciunul dintre meciuri, eram pe alte comentarii, dar cred că aşa se simt şi musulmanii cu mai multe neveste. Cea mai interesantă e cea mai nouă. Adică BVB.
Laolaltă
 
Dacă aţi deţine puterea sau funcţia necesară să schimbaţi ceva la BVB, care ar fi acel lucru?
Ioan Viorel: Poate că aş trece la pasul următor, adică aducerea a uneia sau două vedete internaţionale! E ceva obligatoriu pentru marea performanţă şi, mai ales, pentru rămânerea în această sferă. Anul viitor cred că e necesar să se treacă şi la asta, e o etapă obligatorie. Plus că, probabil, foarte curând vor scăpa total şi de datoria aceea care-i urmăreşte de ani buni.
Cristi Petre: Clubul este foarte bine administrat, este o societate excelent guvernată, are o echipă de succes, o echipă care câştigă jucând fotbal atractiv, un fotbal de banchet, de şampanie. Echipa are un stil superb caligrafiat, pentru că are un antrenor mare, educat, carismatic, cu elan creativ. Kloppo este un tip special. Nu are un calm d’asta alcionic, o linişte suverană, este un tip viu, foarte expresiv, cu nelinişti, angoase şi o bucurie explozivă. El este provocarea supremă pentru competitoarele Borussiei, cu şcoala sa de idei, cu stilul eminamente personal, unul clar de semnătură. Ce ar mai fi de spus? Activele clubului sunt în creştere, societatea are patrimoniu, are un trecut de glorie pe care a reuşit să-l salvgardeze, tocmai de aceea este şi mai preţios, are prezent şi are şi viitor. Academia Borussiei va fi în scurt timp cea mai productivă din ţară, acesta fiind obiectivul declarat al lui Lars Ricken, care este coordonatorul centrului de tineret. Clubul are acţiuni şi în afara terenului, are credibilitate şi relevanţă socială, este un puternic mijloc, vector, de identificare la nivelul comunităţii, la nivel regional. La nivel macro, Borussia, am înţeles, are fan-club-uri în toate colţurile lumii, din Americi până în Australia, din Africa sub-sahariană până în Japonia, având o puternică cultură a fanilor “worldwide”. Clubul are bunuri fizice, dar şi morale, un veritabil set de valori şi de principii de la care nu s-a abdicat niciodată, deşi la un moment dat a fost aleasă calea riscului financiar, a speculaţiilor bursiere. Fanii au îngrijit, însă, clubul, şi nu l-au lăsat să aneantizeze. “Echte Liebe” (“dragoste adevărată”), acesta este motto-ul, nu? What is to change about it?
Emil Grădinescu: Eu i-aş aduce înapoi pe Nuri şi pe Kagawa.
 
Un scurt exerciţiu de imaginaţie: Care ar putea fi Borussia României? Dar Klopp? Dar Gotze?
Ioan Viorel: Mi-ar plăcea să existe şi în România o Borussia Dortmund, dar de unde? Hai să fim serioşi, în mocirla asta de la noi, pigmentată cu blaturi, scandaluri, arbitraje de tot rahatul şi, mai ales, patroni şi conducători de o calitate umană şi intelectuală mai mult decât îndoielnică, nu cred că aşa ceva va fi posibil. Nici prea curând, nici vreodată. De dragul jocului, însă, hai să nominalizez totuşi pe cineva şi să spun că parcă un unu la sută ar aduce cu Borussia echipa lui Grigoraş, Pandurii. În primul rând ca filozofie de joc.
Cristi Petre: Din păcate nu sunt atât de informat în ceea ce priveşte campionatul intern, aşa că nu pot să-ţi răspund la întrebare. Multe meciuri se suprapun cu cele comentate de mine, e o problemă de agendă. Mă bucur, însă, că am mai scos şi noi capul prin Europa.
Emil Grădinescu: Îmi trebuie multă imaginaţie…În fotbalul românesc sunt prea mulţi şmecheri care vor să investească azi şi mâine să scoată profit, prea mulţi străini de valoare îndoielnică. De aceea aplaud proiectul lui Hagi, şi sper să răzbată. Deci, Viitorul. Îmi place Grigoraş, pentru felul în care joacă dar mai ales pentru mentalitate. După un meci câştigat greu de Pandurii, cu 1-0, Grigoraş îşi ceartă jucătorii la vestiar pentru că au tras de timp în ultimele minute… Deci, Petre Grigoraş. Gotze al României s-ar putea să fie Maxim. Are calitate, e deştept, văd că nu-i suflă nimeni în ciorbă (vezi povestea cu Steaua) şi mai bine pregătit fizic ar putea fi un jucător esenţial pentru naţională. 
 
Nu puteam încheia discuţia fără să menţionăm şi faptul că fotbalul şi Germania mai au un lucru în comun, indispensabil trusei suporterului: berea. Ce bere recomandaţi pentru meciurile din Bundesliga? 🙂 
Ioan Viorel: Ca să glumesc puţin pe marginea următoarei tale întrebări, anume ce bere aş recomanda pentru meciurile din Bundesliga, îţi spun că afară e iarnă şi că merge mai bine ţuica fiartă sau vinul fiert! 
Cristi Petre: Am ajuns, inevitabil, şi la partea cu berea, că doar e fotbal german. Şi asta nu e doar stereotip cultural. Nu sunt mare consumator de bere, pentru mine toată e la fel. Pentru alţii, sunt convins, e blasfemie. Prefer un vin bun cu brânză albastră. Cred că merge şi la fotbal. De ce nu? În fotoliu, acasă, bineînţeles. Pe stadion este altceva, dar nu am avut şansa să merg prea des pe stadion. Sunt convins, însă, că Westfallen este o experienţă unică. 
Emil Grădinescu: Şi la bere e concurenţă mare între Dortmund şi Munchen. Ca suporter BVB recomand DAB, dar ca băutor de bere vă spun cu mâna pe inimă; alegeţi Augustiner! 
 
În încheiere, un gând pentru fanii Borussiei şi ai fotbalului german care vor citi aceste rânduri.
Ioan Viorel: Închei cu un gând bun pentru fanii Borussiei Dortmund (ai cărei suporteri sunteţi), dorindu-le să ia din nou titlul în 2014 (asta dacă nu cumva îl va câştiga Werder!). Oricum, indiferent de locul din clasament, pentru mine BVB este echipa care în ultimii ani a arătat cel mai frumos fotbal dintre toate echipele de Bundesliga. Şi nu în ultimul rând, multe bucurii fanilor naţionalei Germaniei, o echipă de la care aştept în competiţiile imediat următoare fie titlul mondial, fie măcar pe cel european. Auf Wiedersehen! 
Cristi Petre: Sunt atent şi o să vă citesc mai des de acum încolo. Poate facem şi o acţiune, gen o bere în oraş la un meci de CL… eu mă bag, deşi nu sunt mare cosumator. 🙂 Zi faină!
Emil Grădinescu: Sărbători fericite şi nu vă pierdeţi speranţa. Diferenţa de 12 puncte se poate reface! 
 
La final, Emil a mai ţinut să precizeze un lucru, în numele său şi al colegilor:
Am uitat ceva, tot ca mesaj pentru suporteri: Am învăţat în 20 de ani de meserie că niciodată nu am să mulţumesc pe toată lumea. Întotdeauna, dar absolut întotdeauna te ascultă cineva mai deştept şi mai informat decât tine. Dar e păcat să vă enervaţi dacă aţi constatat că ştiţi mai multe decât comentatorul. E păcat de meci. Şi să ştiţi că nu există om care să nu greşească. Important e să recunoască asta şi să se îndrepte. Eu recunosc şi încerc să mă îndrept.
Mulţumesc frumos în numele tuturor fanilor Borussiei, Bundesligii şi, până la urmă, ai fotbalului de calitate! Sănătate şi numai bine, inclusiv lui Manolo Terzian şi Bogdan Nevel!
 
Un an nou fericit!

0 comments