Marcel din Dortmund
După cum probabil majoritatea dintre voi cunoaşteţi deja, unul dintre fotbaliştii cei mai respectaţi ai Borussiei Dortmund a fost un român. Marcel Răducanu a jucat şase ani (între 1982 şi 1988) la Dortmund, reuşind să vrăjească întreaga Germanie cu jocul său. Suporterii galbenilor îl iubesc necondiţionat şi îl alătură fără ezitare celorlalte legende ale clubului. Pe 30 noiembrie 2011, în Gazeta Sporturilor a apărut interviul “Marcel Zoro Samantha Iosefini, idolul copiilor”. Acesta a fost realizat chiar la şcoala de fotbal pe care acesta o deţine, în vecinătatea Westfalenstadion. Lectură plăcută! 🙂
,,
Magicianul anilor ’70-’80 şi-a păstrat şi acum cele 3 porecle primite în vremurile de glorie. Iar puştii de 6-8 ani, pe care fostul stelist îi învaţă fotbal într-o pădurice din Dortmund, îi admiră şi încearcă să-i copieze execuţiile fantastice pe care nu le-a uitat nici la 57 de ani
E ora 15:45. La Dortmund e chiar mai frig decît la Bucureşti. 3, maximum 4 grade. O siluetă inconfundabilă pe terenurile de fotbal din România în anii ’70 îşi face apariţia la sala “Soccer World”, unde peste 100 de puşti o aşteaptă cu aceeaşi bucurie cu care în şcoli de aşteaptă recreaţia. Aici, ei vin tot la şcoală. La şcoala de fotbal a lui Marcel Răducanu. Semnul de la intrare o confirmă: Strasenfussball unter Dach+Fach – Marcel Răducanu.
“Aici erau terenuri de tenis, însă acum 8-9 ani le-am propus un parteneriat şi mi l-au acceptat”, spune Răducanu. E o hală mare, chiar peste stradă de stadionul Borussiei, aproape în mijlocul unei pădurici. Marcel e îmbrăcat sport şi ne prezintă mîndru fiecare teren sintetic. “Sintetic adevărat, nu ca în România, unde se pune un preş subţire şi gata, se zice că e sintetic!”.
Meditaţii la fotbal
Sala se aglomerează. “Să vedem cîţi vin azi”. Dar oare la ce vin, e întrebarea logică, într-o ţară în care toate cluburile au centre de copii şi juniori de 5 stele?. “Vin la meditaţii. La meditaţii de fotbal. Cînd am anunţat în Germania că vreau să fac o şcoală, autorităţile au făcut ochii mari: «Hopa! Nu se poate, ăsta vrea să ia copiii, să-i pregătească şi apoi să-i vîndă ca să ia bani mulţi pe ei. Nu, nu se poate». Deci n-am putut să fac ce a făcut Hagi, aici vin doar copiii care sînt legitimaţi la cluburi. Şi stau aici cît timp îi lasă cluburile”.
Sala e mare, iar Marcel s-a gîndit la toate. “Iată, aici am făcut un mini-bar, unde părinţii să poată mînca şi să poată bea ceva cît timp copiii lor au antrenament”. Nu prea se întîmplă asta. Bărbaţi şi femei trecuţi de 40, chiar 50 de ani, stau lîngă terenul unde Răducanu îi cheamă pe puşti. Micuţii au între 6 şi 8 ani. “Uite-l pe turcul ăla cu coadă, e bun rău. Uite-l şi pe Aldo, şi ăsta va ajunge mare”. Copiii vin în jurul lui, se încolăcesc de picioarele lui Răducanu şi îi cîntă ceva. Pare un ritual. Pe margine, părinţii aplaudă. Îl aplaudă pe Zoro Samanta Josephini. Aşa scrie în dreptul lui Marcel Răducanu pe site-ul şcolii la capitolul “porecle”. “Aşa mi se spunea cînd eram jucător şi au preluat-o acum şi micuţii. Zoro pentru că îi tăiam pe adversari cu driblingurile mele. Samantha pentru că făceam adevărate vrăji pe teren şi Iosefini fiindcă pe teren erau momente de iluzionism”.
Bani şi zîmbete
E plăcere pentru Marcel. Dar e şi afacere. “Numai aici am cam 140-150 de copii. Abonamentul e de 59 de euro pe lună, dacă se încheie pe un an, şi de 79 de euro dacă e făcut pe 3 luni”. Facem repede un calcul. Cam 8.000-9.000 de euro lunar. Bun, dar cît se pierde pe chirie? “Zece la sută din venituri”. E clar, se cîştigă bine, plus o satisfacţie uriaşă. Mai ales cînd fiul său, Andi, e antrenor la una din grupe.
Începe antrenamentul. Răducanu stă numai în mijlocul puştilor. La fiecare exerciţiu le face o demonstraţie, woow!, îi iese de fiecare dată perfect! Vezi exerciţii pe care fotbalişti la 25 de ani nu le pot executa, gen “bicicleta” şi trecerea rapidă a mingii de pe un picior pe celălalt, dar pe care unii dintre elevii lui Răducanu le stăpînesc destul de bine. Apar şi cîteva grimase de durere pe chipul profesorului, atunci cînd e nevoit să se aplece la înălţimea copiilor. Se ţine de spate, dar nu iese de pe teren.
Aici l-a şlefuit pe Gotze, puştiul-minune al Borussiei!
A scos oare vreun fotbalist mare? “Mario Gotze, de la Borussia Dortmund”. Mario Gotze??? Cel mai bun fotbalist al campioanei din Bundesliga, pentru care Arsenal a oferit în vară 40 de milioane de euro şi care e nominalizat în acest an, alături de belgianul Hazard şi de Tiago Alcantara, de la Barcelona, pentru titlul de “cel mai bun tînăr jucător al lumii”? “Da, el. L-am avut aici de la 11 la 15 ani. Era un prichindel, cum îi vedeţi şi pe aceştia. Cînd s-au dumirit şi cei de la Borussia de talentul lui, nu i-au mai dat voie să vină şi la meditaţii. Păstrez legătura cu el, e copil bun, va ajunge mare de tot”.
E atent cu copii. Şi atunci cînd îi ceartă, o face zîmbind. “Şi în România sînt mulţi copii talentaţi, dar n-are cine să le îndrume paşii. Aici nu poţi să vii beat la antrenamente, n-ai voie nici să ridici palma la ei. Din România am auzit chiar şi lucruri mai rele. Dacă eu îi spun unuia că e chior, sînt condamnat imediat la puşcărie. Aici am învăţat mentalitatea adevărată şi, slavă Domnului, pot să-i învăţ pe micuţi fără să-i ameninţ sau să-i bat”.
Cu capul sus
Antrenamentul se termină cu un joc şcoală. Marcel Răducanu nu se bagă, stă pe margine şi la final aplaudă echipa învingătoare. La fel fac şi învinşii, semn că în Germania se învaţă de mic cum să accepţi o înfrîngere cu capul sus. Copiii merg la duşuri, iar părinţii roiesc în jurul profesorului, să mai stea de vorbă, să întrebe ce progrese a mai făcut fiul lor.
Răducanu se aşează pe un scaun, se încruntă şi se ţine cu mîinile de spate. “După antrenament, mă răcesc şi simt dureri la spate, unde am avut probleme mari”. Îşi deschide fermoarul de la gît şi arată două tăieturi. Sînt horror. Fix sub gît. “M-au operat acum un an, mi-au băgat un tub care mi-a ajuns la spate, pe coloană, şi mi-au revitalizat zona dintre două vertebre, care era în pericol să rămînă paralizată”.
Durerea trece cînd puştii ies de la cabine şi nu pleacă pînă nu sar în braţele profesorului. Răducanu îi mîngîie pe creştet, îi conduce pînă la uşă, le spune un “tschus” scurt, după care se întoarce pe teren. Strînge mingile, tricourile şi gărduleţele. Are 57 de ani, dar face în fiecare zi la fel. Departe de o Românie pe care a refuzat-o acum 30 de ani, fugind de comunism, pentru o viaţă mai bună. A găsit-o din plin la Dortmund, oraş căruia îi întoarce serviciul de ani buni, oferindu-le unor copii bucuria a 90 de minute petrecute în compania lui Marcel Răducanu. Pardon, lui Zoro Samantha Iosefini, unul dintrei cei mai mari fotbalişti ai României.
“Copiii vin aici să se perfecţioneze. La cluburi lucrează fizic şi tactic, aici facem tehnică individuală, pasarea, conducerea şi lovirea mingii, coordonare”
Marcel Răducanu
Marcel Răducanu
– Desemnat cel mai bun fotbalist român în 1980
– Dublu campion al României (1976, 1978)
– Dublu cîştigător al Cupei României (1976, 1979)
– A jucat de 21 de ori pentru România, pentru care a marcat de 3 ori
– A jucat 163 de meciuri la Borussia Dortmund, pentru care a marcat de 31 de ori
A fugit în ’81
Marcel Răducanu a fugit în Germania acum 30 de ani. Se întîmpla în toamna lui ’81, cînd naţionala a făcut un turneu în RFG. Acesta s-a dat lovit la pauză, “nu mai pot juca, m-am accidentat”, iar cînd toţi s-au întors pe teren, el a fugit şi a cerut azil politic. A fost declarat dezertor şi condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare, pedeapsă pe care n-a executat-o niciodată. A fost suspendat un an pentru că a semnat cu Borussia Dortmund deşi era sub contract cu Steaua, apoi a jucat 6 sezoane pentru gruparea din Bundesliga, devenind unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din istoria clubului. S-a retras în ’90, după două sezoane petrecute la FC Zurich.
“
Echte Liebe.